Aglomerație, transpirație și mulți nervi. Serviciul Pașapoarte Suceava este locul unde dimineață nu ai loc să arunci un ac. Sute de persoane se înghesuie pentru a depune actele și pentru a obține un pașaport temporar sau biometric. Nebunia s-a amplificat de la începutul săptămânii, odată cu întoarcerea sucevenilor care lucrează în străinătate și care doresc să-și preschimbe pașaportul în perioada pe care o petrec acasă. Pentru a face față aglomerației, conducerea Serviciului Pașapoarte Suceava a prelungit programul de lucru cu câteva ore și a instituit un registru unde fiecare persoană care dorește să obțină un pașaport trebuie să se înscrie. Până ieri la prânz programările erau deja pentru ziua de luni, 9 august, dar în acest ritm este posibil ca perioada de așteptare să crească.
Programări pe bază de buletin și semnătură
Primele două zile ale săptămânii au coincis cu o avalanșă de cereri pentru emiterea unui pașaport. Din evidențele Serviciului Pașapoarte rezultă că media zilnică este de cel puțin 230 de persoane, iar motivele sunt concediile „stranierilor” și vacanțele elevilor.
„Pentru a onora toate solicitările se lucrează la capacitate maximă, cu trei stații la care se preiau imagini și documente, iar programul de lucru s-a prelungit zilnic până la orele 19 – 19.30, până la soluționarea ultimei cereri din ziua respectivă. De asemenea, datorită aglomerației create și pentru a evita neînțelegerile care se iscă între cetățeni, cu aprobarea conducerii instituției prefectului, s-a instituit un registru, aflat la punctul de control acces al serviciului, în care, în timpul programului de lucru, pe baza actului de identitate și a semnăturii solicitanților, se fac programări, la această oră (n.a. – ieri la amiază) ajungându-se la ziua de 9 august 2010”, a explicat comisarul de poliție Angela Cleopatra Irimia, șeful Serviciul Pașapoarte Suceava.
Timpul de așteptare pentru preluarea imaginilor a crescut
O altă cauză a aglomerației de la Pașapoarte este aceea că timpul petrecut de fiecare persoană în parte este mai mare decât în trecut. Conducerea instituției a explicat că în noua aplicație o cerere este prelucrată într-un interval de până la 10 minute, operațiunile incluzând preluarea imaginii și amprentarea.
„Fotografiile trebuie să îndeplinească anumite standarde (solicitantul nu trebuie să aibă capul acoperit, ochii închiși ori să poarte ochelari, iar expresia feței acestuia trebuie să reprezinte o stare comună. Prin excepție, preluarea imaginii faciale se poate realiza cu capul acoperit, pentru motive religioase, cu condiția ca fața titularului, de la baza bărbiei și până la frunte, să fie vizibilă în mod clar și fără umbre de lumină), în caz contrar pașapoartele sunt rebutate de Centrul de Personalizare din București, impunându-se rechemarea solicitantului pentru o altă fotografie sau amprentare. De aceea, uneori sunt necesare refotografieri repetate, mai ales la copiii sub 6 ani sau amprentare repetată”, a spus comisarul de poliție Angela Cleopatra Irimia.
Șefa Serviciului Pașapoarte a făcut apel la răbdarea sucevenilor și a mărturisit că din partea salariaților instituției există toată disponibilitatea pentru rezolvarea cât mai rapidă a tuturor cererilor.
Numărul cererilor, în creștere de la lună la lună
Dacă pentru luna august se așteaptă un record de cereri pentru eliberarea de pașapoarte, și lunile anterioare au consemnat o creștere constantă. Astfel, dacă în luna mai s-au înregistrat 2.355 de cereri, în iunie au fost 2.946 de solicitări, pentru ca în iulie să fie 3.631 de cereri, iar în primele două zile din august să se înregistreze deja 462 de solicitări. Și față de anul trecut valorile sunt în creștere. De exemplu, în trimestrul II al anului în curs au fost 7.656 de cereri de eliberare de pașapoarte temporare și electronice, cu 34% mai mult față de aceeași perioadă din 2009.
Pașaportul, mai scump
De parcă aglomerația nu ar fi fost suficientă, sucevenii trebuie să plătească și mai mulți bani pentru a obține un pașaport. Pentru pașaportul temporar simplu prețul a crescut de la 80 la 84 de lei, în timp ce pașaportul electronic simplu costă acum 244 de lei, față de 234 de lei cât era până zilele trecute. Acestor sume li se adaugă taxa consulară de 32 de lei, respectiv de 100 lei tariful suplimentar, în cazul pașaportului temporar. Un pașaport temporar se eliberează în aceeași zi și este valabil pentru un an, în timp ce un pașaport electronic se eliberează în 14 zile și are o valabilitate de 5 ani.
Situații excepționale
Serviciul Pașapoarte a instituit și o serie de reguli pentru cazuri excepționale. Copiii sub 14 ani, aflați în situații deosebite, care nu pot fi prezenți la fotografiere (sugari, persoane cu dizabilități, accidentați etc) pot obține pașaportul temporar, cu valabilitate 12 luni, prin scanarea fotografiei tip pașaport (dimensiune 3,5 x 4,5). Trebuie menționat că în acest caz este necesară prezența ambilor părinți.
August cu probleme
Nervi și aglomerație la Pașapoarte
