Anchetă

Neregulile nășite de deputatul Ștefan Buciuta sunt cercetate de DNA



Deputatul Buciuta, acuzat că i-a indus în eroare pe membrii UUR
Deputatul Buciuta, acuzat că i-a indus în eroare pe membrii UUR

Un imobil cumpărat în 2008 ar putea reprezenta începutul sfârșitului pentru deputatul Ștefan Buciuta, ajuns în Parlament din partea Uniunii Ucrainenilor din România. Plângerea formulată de noua conducere a UUR la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost analizată de procurori, care au constatat că pentru a face lumină în acest caz este nevoie de implicarea Direcției Naționale Anticorupție, instituție abilitată să continue cercetările.
Pe 28 octombrie 2008, Dorina Fartușnic, reprezentantă a UUR, și-a pus semnătura pe actul de vânzare-cumpărare a unui imobil din București. Pentru clădirea situată în zona Gării Basarab, și nu în zona centrală, așa cum a vrut să arate deputatul Ștefan Buciuta, UUR a achitat nu mai puțin de 780.000 de euro. Din raportul de expertiză cerut și întocmit în acest caz a reieșit că prețul este supraevaluat. Potrivit raportului de expertiză, prețul real de achiziție a fost de 318.000 de euro, mai puțin de jumătate din suma plătită.
Deputatul Buciuta, acuzat că i-a indus în eroare pe membrii UUR
Noua conducere a Uniunii Ucrainenilor din România dezaprobă aceste activități ilegale, motiv pentru care a pus la dispoziția procurorilor DNA toate documentele existente.
În calitate de președinte al UUR, Dumitru Morhan a ținut să precizeze și alte aspecte legate de achiziționarea acestui imobil: „Deși imobilul în cauză fusese achiziționat pentru că «are o suprafață suficientă pentru desfășurarea activității UUR», după cum afirmase Ștefan Buciuta, Uniunea a mai investit și în reconstrucția acestuia și, implicit, în emiterea autorizațiilor de construcție. Achiziționarea imobilului mai sus menționat s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale și a Statutului Uniunii Ucrainenilor din România. Totodată, s-a constatat că Prezidiul Executiv al UUR (care la momentul în care s-a decis achiziționarea imobilului în cauză nu era alcătuit potrivit Statutului UUR) a fost indus în eroare de Ștefan Buciuta. Acesta a prezentat Prezidiului date false referitoare la poziționarea imobilului (afirmând că imobilul s-ar afla într-o zonă centrală a Bucureștiului, când, de fapt, acesta se află în zona Gării Basarab) și la faptul că are o suprafață suficientă pentru desfășurarea activității”.
Ca urmare a acestor manevre și în baza plângerii depuse de noua conducere a UUR, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a început urmărirea penală față de Dorina Fartușnic pentru comiterea infracțiunilor de uzurpare de calități oficiale, abuz în serviciu, fals în declarații, asociere în vederea comiterii de infracțiuni și înșelăciune.
Ancheta este în plină derulare și nu este exclus ca procurorii DNA, pe mâna cărora a ajuns acum dosarul, să dispună începerea urmăririi penale și față de alte persoane.