98% dintre firmele de panificație din județul Suceava verificate până în momentul de față de Garda Financiară au probleme financiare. Cel puțin asta a rezultat în urma unui prim control efectuat de comisarii Gărzii Financiare Suceava la firmele sucevene care au ca obiect de activitate morăritul și panificația. Comisarul șef al acestei instituții, Ionuț Vartic, a declarat că din cele 238 de firme de panificație din județul Suceava, până în momentul de față au fost verificate 50, iar la 49 dintre acestea au fost descoperite nereguli de ordin financiar. Vartic a explicat că în cadrul acestei acțiuni au fost verificate atât mori, cât și firme care se ocupă cu vânzarea produselor de panificație, dar și cu distribuția de cereale. În urma controlului comisarii financiari au aplicat 49 de amenzi, în valoare totală de 525 milioane de lei vechi, și au dispus confiscarea unei cantități de șapte tone de făină. Vartic a explicat că principalele nereguli constatate în urma controalelor vizează lipsa evidenței tehnico-operațională, respectiv inexistența unor documente de evidență a producției realizate și a stocurilor de materie primă, iar în unele cazuri lipsa actelor de proveniență pentru făina folosită în procesul de producție. Ionuț Vartic a declarat că cea mai mare amendă a fost primită de o firmă de panificație din municipiul Suceava, respectiv 60 milioane de lei vechi, de la care s-a dispus și confiscarea unei cantități de 4 tone de făină, pe motiv că nu existau documente de proveniență. De asemenea, el a precizat că o altă firmă din Udești a fost amendată cu suma de 50 milioane de lei vechi, deoarece comisarii financiari au identificat deficiențe în ceea ce privește evidența tehnico operativă. Ionuț Vartic a mai spus că în perioada următoare vor fi controlate toate firmele de panificație din județul Suceava, scopul principal fiind verificarea modul de evidențiere în contabilitate a veniturilor obținute.





