– Cotele de lemne tăiate sunt mai mari decât cele prevăzute
– ITRSV consideră că administratorii pădurilor au fost constrânși de proprietari să le dea voie să taie mai mult decât trebuia și a cerut reatestarea ocolului în 2007
Un control efectuat de inspectorii ITRSV la cel mai vechi ocol silvic privat din județul Suceava a scos la iveală o serie de nereguli care ar putea conduce chiar la retragerea autorizației de liberă practică a celor care se fac răspunzători de situația creată.
Conform inginerului silvic Aurel Dumitriu, din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare, controlul efectuat la ocolul silvic privat Bucovina este unul complex, fiind analizată toată activitatea de până acum.
Dacă la capitolul pază a pădurilor administrate ocolul silvic privat stă foarte bine, cantitatea de lemne tăiată ilegal fiind infimă în comparație cu multe ocoale silvice din țară, mai multe probleme au fost depistate în privința cotei de lemne aprobate pentru tăiere de către proprietarii pădurilor, precum și la actele în baza căruia a fost înființat ocolul care are în administrare peste 6.500 de hectare de pădure.
“La presiunea proprietarilor terenurilor, s-a aprobat tăierea unei cote de lemne mult mai mare decât cea prevăzută pentru anul în curs. La obștile mici, cantitatea de lemne tăiată depășește cu 300 de metri cubi cota normală, adică aproape dublu față de cât prevăd normele silvice. E drept că în țară sunt situații în care se taie și cu 1.300 de metri cubi mai mult decât era prevăzut, dar asta nu îi disculpă prea mult. Li se va reduce cota aprobată pentru anul viitor, pentru echilibrarea situației, dar, în asemenea cazuri, legea prevede chiar și retragerea autorizației de liberă practică”, a declarat Aurel Dumitriu.
Alte probleme au fost constatate la actele de constituire a ocolului silvic privat. De exemplu, nu există semnăturile tuturor membrilor obștilor care fac parte din acest ocol silvic, nu s-a obținut acordul acestora nici pentru actuala conducere, motiv pentru care ITRSV a somat obștile respective să intre în legalitate în termen de două săptămâni, prin completarea actelor care lipsesc.
Mai mult, pentru ca ocolul silvic să nu mai fie la mâna proprietarilor, prin contractele semnate, s-a cerut reatestarea acestuia în primăvara anului 2007, pentru ca legea să fie respectată și să se înființeze și un fond de conservare a pădurilor în cadrul acestui ocol, care să aibă activitate și pe partea de reîmpădurire, nu doar pe cea de exploatare a lemnului.





