– O parte din angajații Serviciului Județean de Ambulanță ar pica un eventual test de verificare a cunoștințelor în domeniu
– Zilnic, cel puțin o persoană din județ moare așteptând ambulanța, iar lunar, până la trei suceveni își dau ultima suflare în timpul manevrelor de resuscitare
Cu câteva excepții, angajații de la Ambulanța Suceava ar pica un eventual test de verificare a cunoștințelor în domeniu. Afirmația îi aparține însuși directorului Daniel Martiniuc, care nu se ferește să recunoască lipsa de profesionalism a unor salariați din subordine.
Potrivit sursei citate, în fiecare zi, în județ, cel puțin un om care a solicitat Ambulanța moare până să primească ajutorul medicilor. Lunar, până la trei suceveni își dau ultima suflare în timp ce doctorii de pe mașina Salvării, ajunși în cele din urmă la fața locului, încearcă să-i resusciteze.
Această statistică îngrijorătoare nu este una oficială, ci reprezentă doar o estimare a directorului de la Serviciul Județean de Ambulanță Suceava, și chiar dacă nu se știe câți dintre ei ar fi supraviețuit dacă ar fi beneficiat imediat de asistență sanitară, cert este că o parte din cazurile de deces la fața locului ar putea fi evitate.
Dr. Daniel Martiniuc susține că, în ultima vreme, timpii de reacție s-au îmbunătățit, deci nu se mai pune problema unei întârzieri în acordarea asistenței sanitare de urgență, însă rămâne alta, cea a lipsei personalului specializat, care să gestioneze cum se cuvine o situație critică.
Șeful Serviciului Județean de Ambulanță a arătat că, în județ, numărul cadrelor bine pregătite este insuficient din cauza migrării lor în masă, peste hotare. Din 2003, circa 45 dintre angajații de la Ambulanță, considerați adevărați profesioniști, și-au lăsat slujba și au plecat în străinătate, la lucru, atrași fiind de salariile generoase. „Am pierdut cei mai buni oameni, pe care nu avem cu cine să-i înlocuim”, spune Martiniuc.
– Instruiri anuale pentru cel mult cinci cadre
La ora actuală, Serviciul Județean de Ambulanță numără 106 asistenți medicali, dar cifra este numai pe hârtie în condițiile în care, din cauza concediilor, activitatea curentă se desfășoară fără o mare parte din ei.
Aceeași situație se regăsește și când vine vorba de medici: din 13 doctori cât cuprinde organigrama, doar 11 vin regulat la serviciu. În plus, doar șase dintre ei sunt specializați în activitatea de urgență. Angajarea unui personal capabil sau școlarizarea celui deja existent este extrem de dificilă, motivele fiind în ambele cazuri de natură financiară.
Concret, asistenții sanitari cu experiență sau care tocmai au terminat studiile post liceale sanitare, dar au cunoștințe temeinice în domeniu, preferă să plece peste graniță, unde sunt remunerați cu sume ce pot depăși 2000 de euro.
A rămâne în Suceava ar însemna pentru ei să se mulțumească cu salarii cuprinse între 450 și 800 lei pe lună, cu tot cu sporuri și ore suplimentare.
La rândul lor, medicii, care în străinătate primesc și mai mulți bani, sunt remunerați la încadrarea în Serviciul Județean de Ambulanță cu sume între 600 și 800 de lei.
Pe de altă parte, instruirea personalului deja existent, care ar elimina problema nivelului scăzut de pregătire, este condiționată de fondurile insuficiente alocate acestui capitol, care limitează la circa cinci numărul cadrelor de la Ambulanță ce pot fi trimise la diverse cursuri de specializare, în decursul unui an.
– Diplome de asistenți pe bandă rulantă
Cazul octogenarei din Giurgiu, care a murit miercuri în urma unui stop respirator, din cauză că Salvarea a ajuns târziu și fără a fi echipată corespunzător, iar pe deasupra asistenta care s-a deplasat la domiciliul ei nu știa să facă manevre de resuscitare (a venit singură fiindcă medicul care trebuia să fie de gardă plecase de la serviciu înainte să vină doctorul care trebuia să îl înlocuiască), a atras după sine declarații ale responsabililor de la București cum că angajații de pe autosanitare vor fi supuși, în mod aleatoriu, unor teste.
Directorul Daniel Martiniuc crede însă că aceste verificări ale cunoștințelor în domeniu pe care le au salariații nu vor rezolva problema, atâta timp cât la ora actuală, în acest serviciu, sunt foarte puțini specialiști în medicină de urgență, de la care se poate învăța.
„Nu poți să faci pregătirea profesională cu niște medici care de-abia fac ei față unor urgențe. Cum să le predai unor asistenți fără ca tu, ca și medic, să ai un grad înalt de perfecționare. Problema este alta, și anume școlile post liceale, care pregătesc asistenții medicali fără o programă de învățământ care să vizeze și asistența de urgență. Pregătirea la nivelul asistenței medicale de urgență trebuie să fie temeinică, făcută de către specialiști în domeniu, astfel ca cei care termină școala și se angajează să fie deja inițiați cu termenii, cu modul de lucru. La ora actuală, diplomele de asistenți medicali se eliberează pe bandă rulantă. Cei care într-adevăr sunt buni, adică au dobândit niște cunoștințe serioase, pleacă în străinătate după un an sau doi de activitate”, a punctat șeful Ambulanței.
Martiniuc a arătat că acest serviciu ar funcționa corect numai dacă ar beneficia de același mod de finanțare ca și Unitățile de Primire a Urgențelor de la nivelul spitalelor, adică fără a se ține cont de numărul cazurilor rezolvate.
„Este aberant să fii plătit pentru urgențe, așa cum suntem noi, în funcție de numărul lor. Asta înseamnă că atunci când ele nu se înregistrează nu primim bani, fiindcă nu suntem utili în momentul respectiv. Ar trebui ca medicii de la Ambulanță să invoce sfinții pentru a se produce mai multe accidente, ca să aibă de lucru? Eu cred că, în timpul liber, de așteptare, am putea face pregătire profesională. Deci, ar trebui să nu mai lucrăm sub stresul că la sfârșitul lunii nu ne realizăm planul”, a explicat Martiniuc.
– Vor fi obligați să lucreze „ca la armată”
Angajații din sistemul de urgență prespitalicească vor fi obligați să lucreze „ca la armată”, adică să respecte anumite standarde elaborate de către MSP și MIRA, decizia fiind luată în această săptămână, după ce o serie de controale prin mai multe stații de ambulanță au scos la iveală grave nereguli.
Standardele care vizează activitatea din acest sector vor reglementa programul angajaților de la stațiile de salvare astfel încât să nu mai fie pauze în activitatea dintre cele două ture.
În fiecare serviciu vor fi ambulanțe de rezervă, iar cheile vor rămâne în dispecerat. De asemenea, la predarea turei, Salvarea trebuie să aibă combustibil în rezervor. În plus, la competițiile sportive vor fi trimise mașini care nu sunt în program.
Toate autosanitarele vor avea inscripționat numărul 112, număr de urgență în toată Europa. Purtarea centurii de siguranță este obligatorie atât pentru angajații serviciului, cât și pentru bolnavul de pe targa din mașină. De asemenea, toate ambulanțele trebuie să aibă un stoc de medicamente care să asigure rezerva pentru trei zile. Toate aceste reglementări vizează atât Ambulanța, cât și serviciile SMURD.
Angajați de decor
Neprofesioniști la Ambulanța Suceava






