Nepotul care și-a ucis bunicul și apoi i-a incendiat casa a fost trimis în judecată



Incendiul din noaptea de 15 spre 16 august de la Valea Putnei, comuna Pojorâta
Incendiul din noaptea de 15 spre 16 august de la Valea Putnei, comuna Pojorâta

Nepotul care și-a ucis bunicul în noaptea de 15 spre 16 august a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Oto Vasilică Niga, de 28 de ani, din Valea Putnei, nepotul vitreg al octogenarului mort, va fi judecat pentru ”omor” și ”distrugere”.

”Pe fondul stării avansate de ebrietate și a unor conflicte preexistente, a exercitat multiple acte de agresiune fizică asupra victimei, pe care a lovit-o cu pumnii în zona capului, dar și cu un par, după care a început să o sugrume, prin comprimarea regiunii cervicale cu mâinile, iar ulterior a aplicat victimei o lovitura cu un cuțit în zona gâtului.

Imediat după comiterea faptei, inculpatul, folosindu-se de o sursă de aprindere (brichetă), a incendiat fânul din anexa în care se afla victima (adăpost de animale și magazie de depozitare lemne), flăcările extinzându-se și la o altă anexă și la acoperișul casei de locuit”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Procurorii mai spun că bărbatul de 89 de ani a murit din cauza insuficienței cardio-respiratorii acute ”instalată prin asfixie mecanică prin sugrumare, determinată de comprimarea formațiunilor vasculo-nervoase ale gâtului cu mâinile, asociată șocului combustional instalat ca urmare a arsurilor de gradul IV pe 100% din suprafața corporală. Actele de agresiune indică faptul că inculpatul a prevăzut și urmărit moartea victimei”.

Practic, prin incendierea gospodăriei, nepotul a încercat să șteargă urmele faptei.

Și în seara incendiului, nepotul ucigaș a stat destul de multă vreme în zonă, având o atitudine agitată și încercând să afișeze empatie față de decesul bunicului vitreg.

Când polițiștii s-au lămurit ce s-a întâmplat, au mers la locuința lui Oto Vasilică Niga pentru a-l audia, însă acesta nu era acasă. Cum nepotul vitreg avea obiceiul să meargă pe la stânele și fermele de animale din zonă, polițiștii au început căutările. Au fost constituite echipe mixte formate din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale IPJ Suceava, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc, Poliției Municipiului Vatra Dornei, Poliției Municipiului Suceava, Poliției Municipiului Rădăuți, Poliției Orașului Gura Humorului, Poliției Orașului Vicovu de Sus, polițiști ai Brigăzii Operațiuni Speciale Suceava.

De asemenea, la activitățile de căutare au participat jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, lucrători silvici și din cadrul Serviciului Salvamont, dar și voluntari organizați de Primăria Comunei Pojorâta.

În cele din urmă, în seara zilei de 23 august, în jurul orei 23.30, bărbatul de 28 ani a fost găsit în podul unui imobil nelocuit din Valea Putnei, acolo unde se ascundea.

Ulterior, el a fost audiat și pus sub acuzare, iar pe numele său a fost emis mandat de arestare, sub puterea căruia se află și în prezent.

Procurorii au mai făcut precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.



Recomandări

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!
Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!