Minunate ființe sunt bunicuțele, cu dragostea lor nețărmurită pentru nepoței ! Bunicuțele nu sunt ca niște mame, ci sunt ca două rânduri de mame, ca niște mame la puterea a doua, ca să mă exprim așa. Nu știu care o fi explicația: poate că, simțind cum viața li se împuținează, prin nepoți au certitudinea că genele lor sunt duse mai departe.
Când le întâlnești pe stradă, radiind de iubire, îți arată odoarele, îndemnându-te să cotizezi și tu la dragostea lor, cu sentimentele tale. Uită-te la el, nu-i așa că am un nepoțel frumos foc ? Nu-i așa că am o nepoțică de zahăr ars ? Nu-i al meu cel mai deștept ?
Tu însă nu-ți poți castra ochiul semicritic, astfel că nu vezi decât niște copii oarecare, de serie. Dar îți faci datoria și confirmi, cu o minciună elegantă: da, nepoțelul dumneavoastră e cel mai frumos și mai deștept din județ. Dacă ai spune adevărul – stimată doamnă, aveți un nepot oarecare, chiar urâțel – bunicuța te-ar sfâșia cu unghiile și cu dinții. Fiindcă dacă cineva a spus că dragostea e oarbă, cu siguranță că la dragostea de bunici s-a referit; celelalte soiuri de dragoste căpătându-și în timp văzul, uneori chiar un văz de vultur.
O astfel de bunicuță este bătrâna doamnă Dina Patriciu, care dă pe dinafară în dragostea ei – totală, copleșitoare, disperată – pentru nepoțelul Crin. Distinsa Dina – cea care, ca să nu adoarmă, în timpul liber împletește ciorăpei în formă de editoriale, la ziarul condus de alt nepoțel strâmtuț la cutiuță, Grigore – ni l-a propus pe nepoțel pentru prezidențiale, ca o soluție la marinelul stricat în abuzuri cu alcool și cu sex.
N-a fost însă așa. În nepoțelul Crin, electoratul – care nu se pricepe la minciuni politicoase – nu vede decât un puștan cu grave carențe în educație, obrăznicuț, al cărui breton nici nu prea are ce acoperi, oricât s-ar munci. Iar acum, se vede că băietu’ cu bretonu’ e și cel mai mare chiulangiu din parlament. El e nesimțitul parlamentului, care parlament e oricum un loc de adunare a nesimțiților cei mai mari din țară.
Săraca doamnă Dina!
