NEPOLOCĂUȚI. Satul Nepolocăuți exista și în vremea lui Alexandru cel Bun, care-l întărea, în 12 mai 1425, lui Stroici, cealaltă atestare pentru satul de pe malul stâng al Prutului, la confluența acestuia cu Ceremușul, înregistrându-se abia în 28 ianuarie 1665, când este menționat în hotarnica satului Ivancicăuți, sat aflat undeva, în nord, dincolo de Orășeni. În imediata vecinătate a Nepolocăuților se află Piedecăuții și Oșehlibul, ambele din Ținutul Coțmanilor, iar dincoace de Prut, pe malul drept al râului, cu Bărbești și Zeleneu, ambele din Ținutul Vășcăuților. În vestul satului se întind ținuturile, pe atunci poloneze, ale Galiției.
Prin Nepolocăuți, ca și prin Malatineț, trece Drumul Furilor, localitățile aflându-se pe itinerariul cetelor sau oștilor tătare, moldovene, căzăcești sau turcești, care treceau prin foc și sabie, mult prea adesea, sudul Poloniei.
Menționat, în 10 iunie 1667, și în hotarnica satului Piedecăuți, când, printre martori, figurează și un „Mihailo ot Nipolocăuți”, satul de graniță și de diverse vânturări vrăjmașe nu a beneficiat de o proprie hotarnică, rămasă ca document, până în 1782, când evidențele cadastrale austriece menționează toponime precum Fântâna Moșului, Paharul, Pârâul Alb, Pârâul Vâlhovățul, înspre Oșehlib și Piedecăuți, Valea Vărbouților, țarinile La Cruce, La Izvoară, Păharnă, Pe Podiș, Săliște și Sub Deal, Pârâul Camene și cel al Vărbouților.
În 28 ianuarie 1743, frații Țopa, adică Lupașco – ginerele Codreanului, Sandu, Andriaș și Ilinca – jupâneasa lui Dima – vând partea lor de sat, moștenită de la Nicolai Postelnicescul, vistiernicului Paladi.
Recensământul lui Rumeanțev1, din 1772-1773, înregistrează la Nepolocăuți, moșie răzeșească, „51 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Vasile, 1 dascăl, Iani, 3 mazili, Andrei Tăutul, Ion Tăutul și Iordachi Ghțincul, 4 argați ai lui Tăutul, Dumitrașcu, Hlihor, Vasile și Chiriac, 5 văduve, Anița, Gafia, Anița Hilotoai, Tudosia și Anița Moscălița, 2 jidovi, Iancul și Leiba, 5 case pustii și 30 birnici, și anume: Ion Hugko, Andronic brat ego, Iacob rusul, Simion Dascaliuc, Hrihor Bandasuc, Vasile Vasilinciuk, Hrihor Bandasuc, Andrieș Nauc, Toader Nauc, Timofei Oleinic, Simion Bendas, Toader Vasiliciuc, Vasile Rusnak, Ion Mangiuc, Oleksa sin Ivan, Vasile Huțul, Ion Șcavarca, Ivan Malenchi, Ștefan Lazor, Luca Cernăucianii, Toader moldovan, Vasile rus, Ștefan Biblic, Ștefan ciobotar, Ilaș Ștufu, Lupașco Gavriliuc, Păladi sin Mihai, Neculai sin Mangiuc, Pintelei Panco și Petre vornic.
În partea satului Nepolocăuți, proprietate a familiei răzeșești Țopa, numită Țopenii, „toată suma caselor” era 16, însemnând 10 ruptași, praporcicul Neculai zet Țopii, Ion Țopa, Grigoraș Țopa, Andrei Țopa, Vasile Țopa, Costandin zet Țopa, Dumitrașcu sin Grigoraș Țopa, Dumitrașcu brat Ioniță Țopa, Sandul Țopa și Ion sin ȚOPA, 3 argați la ruptași, Cazimir rus, Panko rus și Hrihor rus, 2 văduve, Anița Vasiloaii și Nastasia, și 1 jidov, Mihel.
În 1774, satul avea 56 de gospodării, iar în 1798 – 98, numărul locuitorilor ajungând, în 1890, la 1.500. Primar era Ciprian Iaworski, iar învățător, Ioan Terlecki. Preotul satului, Dimitrie Kozatiszczuk, era ajutat, la slujbe, de cantorul Teodor Gorețchi.
În 1 iulie 1785, Vasile Țopa, fiul lui Andrieș Țopa și al Fedorii, nepot Gaftonii, fetii Andrienescului, vindea o parte de moșie din Nepolocăuți (doi stânjeni din apa Prutului până în hotarul Ușihlibului) cumnatului său, Dumitraș Cernăuțeanul, soțul Aniței, pentru 5 corețe de orz.
Într-o mărturie din 9 octombrie 1788, Iuon Strâșca mare căpitan, Iordachi Perjul mazil, Grigoraș. Tăutul mazil de Vilauce și Constantin Părvul căpitan confirmau că Țopenii din Nepolocăuți sunt Vasile, Alexandru, Nicolai și Dumitraș, feciorii lui Ion Țopa, nepoții de fiu ai lui Sandul Țopa, apoi Vasile și Dumitru, fiii lui Sandul Țopa; Iuon și Gligoraș, fiii lui Ștefan Țopa, nepoții de fiu ai lui Sandul Țopa. Frații Sandul, Ștefan și Andrieș Țopa au fost feciorii lui Arsenie Țopa și nepoții lui Mihai Țopa postelnic, toți Țopenii trăgându-se din postelnicii cei mari ai ținutului Tutovii, ei fiind identici cu Postelniceștii.
În 21 mai 1796, frații Neculai și Dumitru Tăutul vindeau lui Enacachi Zota cinci fălci din moșia Nepolocăuți, „în capul moșiei Oșehlib”.
Biserica nouă Adormirea Maicii Domnului din Nepolocăuți avea să fie construită, în 1873, de Ioan de Păunel și de Mihail și de Vasile de Teutul. În 1843, când avea 639 enoriași, patron al bisericuții vechi din Nepolocăuți era Constantin de Prodan, postul de paroh fiind vacant. În 1876, patron bisericesc era Ioan de Păunel, paroh fiind Leon Tarnavschi, care păstorea 853 suflete. În 1907, paroh era Nicolai de Vlad, născut în 1869, preot din 1897, paroh din 1903, iar cantor, din 1906, Isidor Masichievici, născut în 1879.
Din 1884, avea să fie deschisă o școală cu 2 clase2.
În 11 ianuarie 1864, a început construcția căii ferate Lemberg-Nepolocăuți-Cernăuți, în lungime totală de 267 km, primul tren sosind la Cernăuți în 15 septembrie 1866.
În 1910, mai bine de jumătate dintre locuitorii satului Nepolocăuți erau ruteni, ceilalți – români, dar și evrei, stabiliți la granița provinciilor datorită înlesnirilor pentru comerț.
____________________________________
1 ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 415
2 SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 24, 1876 p. 79, 1907 p. 108
