Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), în parteneriat cu WP7 – Towards a Plurilingual and Intercultural European University din cadrul Alianței Europene NEOLAiA, a organizat o nouă ediție a NEOLAiA Book Café, un eveniment dedicat dialogului academic și promovării competențelor plurilingve în mediul universitar. Evenimentul s-a derulat în cursul zilei de miercuri, 17 decembrie, începând cu ora 15.00, în cadrul BRD Hub din Corp E al USV.
În cadrul manifestării a fost prezentată Cartea albă NEOLAiA, un document strategic lansat recent de WP7și care propune un cadru comun pentru armonizarea politicilor lingvistice în cele nouă universități partenere ale Alianței. Publicația oferă direcții concrete pentru dezvoltarea unor practici educaționale multilingve, integrează diversitatea culturală a fiecărui campus și abordează provocările actuale privind internaționalizarea și incluziunea.
În cadrul evenimentului s-au derulat mai multe activități, începând cu prezentarea structurii și obiectivelor Cărții Albe, au avut apoi loc discuții interactive privind implementarea strategiilor lingvistice în mediul academic și importante întâlniri cu autori și contributori ai publicației, precum și cu membri ai comunității NEOLAiA. Evenimentul a constituit, de asemenea, un cadru deschis pentru schimb de idei și reflecție asupra rolului limbilor în cooperarea interuniversitară europeană.
Plurilingvismul reprezintă una dintre valorile centrale ale Alianței NEOLAiA, iar Cartea albă oferă repere importante pentru consolidarea competențelor lingvistice, creșterea mobilității academice și stimularea colaborărilor interculturale.
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava apreciază participarea comunității academice și mulțumește publicul interesat care a participat la acest eveniment, pentru descoperirea modului în care practicile plurilingve contribuie la dezvoltarea unei rețele universitare europene conectate și incluzive.






