Neobositul domn Mitică

Așa cum era de așteptat, într-o țară în care nu te poți aștepta la nimic bun niciodată, alaltăieri, domnul Dumitru Dragomir, zis Mitică pentru prieteni și Corleone pour les connaisseurs, a fost reales pentru a nu se mai știe câta oară în funcția de președinte a Ligii Profesioniste de Fotbal. De ce nu ne miră? Păi, în primul rând, pentru că domnul Mitică nu a avut contracandidat. Ar fi fost și culmea să candideze singur și să nu fie ales. Pentru că trebuie făcută distincția dintre Federația Română de Fotbal și LPF, să observăm că cea de-a doua se ocupă cu fotbalul poreclit „profesionist”, iar Federația de restul fotbalului. Adică de amatorii din ligile practic inexistente și de echipa Națională, care și ea de multă vreme pare alcătuită mai mult din amatori. Coincidența face ca ambii indivizi aflați în fruntea celor două foruri să fie aleși și realeși în permanență de la crearea acestora și mai mult să își dorească și să facă tot ce le stă în putință pentru a fi veșnic realeși. Așa cum domnul Corleone zice că va mai conduce Liga încă 10 ani de acum înainte, celălalt personaj, și el cu poreclă din lumea Mafiei, „Nașu’”, se anunță drept dacă nu singurul, ci cel mai puternic candidat pentru alegerile de la FRF care vor avea loc cândva în primăvară. Dacă pe Corleone nu îl votează decât cei 16, 18 sau 20 (după caz) de președinți ai echipelor de primă ligă, pe Nașu’ îl aleg cu aceeași constanță sute de personaje reprezentând fotbalul de toată mâna, mai puțin „profesioniștii” lui Mitică. De aici se desprinde aproape de la sine concluzia că deși fotbalul nostru este ca vai de mama lui (dovadă stau rezultatele absolut năucitoare din Europa League) cu toate acestea toți cei cu funcții în sistem par foarte mulțumiți de nenorocirea existentă, din moment ce nici nu concep ideea de schimbare. Exact așa cum în repetate rânduri domnul Dragomir spunea că politicienii noștri sunt exact imaginea în oglindă a poporului pe care îl conduc, tot așa suntem și noi îndreptățiți să considerăm că imaginea conducătorilor fotbalului nostru este identică cu ceea ce se vede cu ochiul liber: o golăneală fără de sfârșit, cu meciuri trucate la toate nivelurile, cu valize sau pungi de plastic pline cu bani de toate culorile, cu arbitraje la comandă sau doar foarte proaste, ce mai, un balamuc cu iz de mahala, în care se discută nu despre performanțe actuale sau viitoare, cu doar despre (așa cum îi place lui Mitică să se exprime) „cașcaval”, „șprițache” și altele asemenea. Dacă printre dumneavoastră mai existau naivi care până alaltăieri ar mai fi putut spera ca Liga noastră să înceapă să semene într-o bună zi cu cele adevărate, chiar profesioniste și chiar de fotbal, din 16 noiembrie încoace și multă vreme de acum încolo va trebui să vă luați gândul de la asta. Avem nu fotbalul pe care îl merităm noi, ci pe care îl merită cu vârf și îndesat Mitică, Nașu’ și bandele lor de alegători.