Doi copii frumoși și curajoși au fost spulberați de o avalanșă în Retezat, în cursul unui antrenament de alpinism. Suntem în aprilie și zăpada mieilor a produs această jertfă cumplit de acceptat. Orice s-ar spune despre riscurile asumate când practici un asemenea sport, oricâte recorduri s-ar pune în balanță, există totuși o limită peste care părinții, aflați printre adulții care compuneau grupul, au trecut. Cineva argumentează că erau mai experimentați decât salvamontiștii din zonă, cei care lansaseră avertizări privind pericolul de avalanșă. Poate, dar aceștia știau mai bine LOCUL! Foarte posibil ca interpretarea de alpinist profesionist a avertizărilor respective să fie de șansă nesperată pentru a se antrena la 2000 de metri în condiții de 5-6-7000! Nicio problemă dacă ești adult și hotărăști pentru tine. Când însă îți asumi responsabilitatea și pentru niște copii, exact asta înseamnă, că te pui chezaș pentru viața lor. Iată, numai ei doi, bieții, au plătit prețul suprem, asta pentru că trupurile lor n-au putut rezista, precum cele ale adulților, la presiunea tonelor de zăpadă grea, umedă, care i-a proiectat în peretele stâncos. Păcat, păcat, mare păcat… Nu știu câți dintre noi își pot închipui, înainte de a ridica piatra, ce este și în sufletul acestor părinți, cum ar vrea să dea timpul înapoi, cum și-ar dori să retrăiască acel moment fatal doar pentru a schimba destinul ăsta tragic. Da, ei sunt cei mai bătuți de soartă în aceste momente, dar ancheta care s-a declanșat este firească și necesară. Și ei știu că așa este drept, să pedepsească și legea, și nu aceasta va fi pedeapsa cea mai grea.
Fără a fi nici pe departe în același plan, trebuie spus că acest sfârșit de săptămână ne-a mai răscolit și cu scenele grotești și atitudinea infamă a lui Ilie Năstase. Ce campion a fost și ce bătrân libidinos a ajuns! Cei care îl apără pe motiv că a dat bine cu racheta pentru România să-l invite la masa lor și să se simtă mândri că le trage nevasta de țâțe! Scuze, dar vestitul Nasty e din stirpea celor ca Trump, care afirmau că femeile te lasă să le bagi mâna în chiloți dacă ești celebru. S-a simțit marele general și căpitan al României nedreptățit de arbitru, așa că l-a înjurat și pe el, și pe adversare, și pe ziariste! Oare ce-ar fi trebuit să facă Goffin, furat la propriu de arbitru la Monte Carlo?