Un șofer în vârstă de 21 de ani, beat și cu permisul de conducere reținut după ce fusese prins la volanul unei mașini ce nu era înmatriculată, a accidentat grav un tânăr de aceeași vârstă. S-a întâmplat în plină noapte, după accident șoferul demarând în trombă și încercând să se facă nevăzut.
Accidentul s-a petrecut duminică dimineață, în jurul orei 4.00, la intersecția străzilor Mihai Eminescu cu Ion Grămadă, în comuna Moara. Din ancheta poliției rezultă că Adrian Blându, în vârstă de 21 de ani, din Moara Carp, ieșise din discoteca organizată în comună, deplasându-se alături de un grup de tineri, iar o mașină ce tocmai se pusese în mișcare l-a lovit violent. După impact, șoferul a demarat în trombă, însă spre ghinionul său o patrulă de poliție aflată în apropiere a plecat imediat în urmărirea sa.
Urmărit de poliție, a oprit după un kilometru
După aproximativ un kilometru, cu poliția pe urmele sale, șoferul fugar a tras pe dreapta, polițiștii anchetatori constatând că de la volan a coborât un tânăr, identificat ulterior în persoana lui Victor Stroieștean, și el în vârstă de 21 de ani, localnic din Moara. S-a constatat că acesta are permisul de conducere reținut pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, având dovadă de circulație valabilă până la 10.11.2010. În mașina acestuia se mai aflau trei pasageri, la audieri, o tânără în vârstă de 18 ani, Ecaterina F., de 18 ani, din Salcea, susținând că ea a condus în momentul accidentului, fapt infirmat de ancheta poliției.
Tânărul de 21 de ani despre care poliția crede că era la volan a refuzat colaborarea.
„Suspectul a refuzat să se legitimeze ori să fie verificat cu aparatul etilotest, însă i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta fiind vizibil sub influența băuturilor alcoolice”, a precizat inspectorul principal Gabriel Panțiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Triplă fractură deschisă
Tânărul lovit a ajuns la Spitalul Județean Suceava, fiind diagnosticat cu triplă fractură deschisă complexă la una din gambe. Pentru că are nevoie de o intervenție chirurgicală dificilă, acesta a fost transferat la Spitalul de Urgență Iași. Conform primelor estimări medicale, dacă nu apar complicații, tânărul are nevoie de 70-80 de zile de îngrijiri medicale.
Victor Stroieștean este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală gravă, conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției. De asemenea, s-au demarat cercetări și față de tânăra de 18 ani, pentru fals în declarații.





