Iarna s-a terminat de ceva vreme, așa că soba nu mi-a putut furniza suficientă cenușă pe care să mi-o torn în cap pentru că am mers pe mâna Barcelonei în meciul cu Bayern, împotriva oricărei evidențe. Am circumstanța atenuantă că am introdus în ecuație necunoscuta Messi. Care necunoscută naște și acum întrebări, care nasc altele la rândul lor. Trebuia Messi să joace în orice condiții? Dacă da, a făcut-o fiindcă l-a forțat staff-ul sau a ținut el neapărat? Dacă a ținut el neapărat, avea drept de veto? Dar să-l schimbe pe Messi are cineva dreptul? Nu cumva Barcelona a devenit o piramidă cu baza în sus?… Am mai văzut meciuri fără reușite pentru Messi, nu multe, dar și atunci era evident că se străduia. Acum, se arăta la pasă, dar transmitea mingea repede sau o conducea fără zvâcnire. Era evident că nu poate duce un asemenea meci! În acest caz, introducerea sa ca titular și insistența de a-l păstra în teren constituie un mare semn de întrebare la adresa antrenorilor. La returul cu PSG a fost menajat, dar a început să-și lege ghetele imediat după golul parizienilor, cerând schimbarea sau mai degrabă impunând-o. Sigur că a avut impact imediat asupra jocului, dar cum se face că după două săptămâni s-a prezentat într-o condiție mult mai șubredă?
Depășind necunoscuta Messi, să remarcăm că arbitrajele aiuritoare au devenit o obișnuință în fazele superioare ale Ligii Campionilor. Catalanii pot reproșa fără discuție golurile doi și trei, dar nici nemților nu li s-a pus mingea pe var, măcar la unul dintre hențurile alea. Oricum, se văzuse deja încă de la Real-Galata că arbitrii au probleme în a acorda lovituri de la 11 metri clare (până miercuri seară, când Realul a fost penalizat în compensație, la un duel deloc ieșit din comun). Dar de ce ar mai fi pedepsiți jucătorii Barcelonei cu penalty, când pentru ei cornerele sunt la fel de periculoase?! Apoi, se cunoaște că la omul sărăcit nici boii nu trag la poartă, astfel încât am avut un nou episod „Abiatti – senza valutazione”, adică Neuer – fără notă, că nu știu cum se zice în germană. Acum, vorba unui ziarist italian, să ridice mâna cel care crede într-o „remontada”. Eu n-aș ridica-o nici dacă mi-ar curge sânge din nas!
Două cuvinte și despre surpriza din cealaltă semifinală. Cum de s-a apărat Realul atât de prost?! Toți fundașii au talie, și valoare, doar nu se compară Varane cu Bartra! Dacă Mourinho nu-și resuscitează cumva oamenii, londonezii se vor trezi că nemții, după ce au impus austeritatea inclusiv la ei în insulă, le vor acapara și finala.