Nemirschi: În cazul gropilor de gunoi argumentul e că ne pute în fața ușii, nu că cere UE

Ministrul Mediului Nicolae Nemirschi vorbește, într-un interviu acordat MEDIAFAX, despre cum România- fata de la țară chemată la oraș în UE – va scăpa conjunctural de infringement-ul în problema gropilor de gunoi, despre taxa auto și despre Roșia Montană, precum și despre relația sa cu Radu Mazăre. Ministrul povestește în detaliu cum a fost promovat ca membru al Cabinetului Boc la insistențele lui Radu Mazăre, argumentate prin faptul că orașul Constanța, care nu a avut niciun ministru după Revoluție, merită unul.
Nemirschi explică felul în care s-a ajuns la avizarea investiției controversate în așa-numita șosea de coastă, critică atitudinile inactive ale predecesorilor săi și promite acte normative – unele deja elaborate – care să ducă la îmbunătățirea calității mediului din România.
De altfel, Nemirschi se declară nemulțumit de problema poluării din București și o invocă atunci când vorbește despre necesitatea taxei auto, spunând că aceasta va fi legiferată imediat după vacanța parlamentară de vară.
Fostul viceprimar din Constanța este preocupat și de subiectul „Roșia Montană”, anunțând că investitorul se află deja într-o fază destul de avansată într-o nouă încercare de obținere a avizelor pentru demararea proiectului minier din Apuseni.
Prezentăm integral interviul acordat agenției MEDIAFAX de ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi:
Reporter.: Domnule ministru, ce mergea în minister când ați venit, ce nu mergea și ce ați schimbat? Aveți deja cam cinci luni în funcție, deci puteți face un bilanț.
Nicolae Nemirschi: Greu de spus. Greu de spus pentru că, în momentul când preiei un monolit destul de greu de zdruncinat – asta înseamnă definiția administrației centrale – și vii cu o nouă politică vis-a-vis de deschidere și de transparență, cinci luni nu sunt suficiente.
Am încercat să transmit mesajul că Ministerul Mediului nu este neapărat un minister al unei poliții de mediu. Pentru că mesajele pe care le transmitem acum – evident, venite pe linia Uniunii Europene – sunt: ne-am angajat, în 2004-2005, am semnat, am aderat și a venit scadența. Iar acum, când discutăm despre infringement, înseamnă că discutăm despre obligații pe care ni le-am asumat și pe care nu le-am dus la bun sfârșit – o parte dintre ele, multe s-au și făcut.
Mi-am luat ca țintă rezolvarea în primul rând a acestor probleme care pot atrage amenzi pentru România, dar și a altor lucruri care nu sunt confortabile.
Eu nu vreau să cad în aceeași capcană prin care numirea politică e făcută de dragul de a o face și, de fapt, zona Ministerului Mediului – unde chiar trebuie să fie meseriași – să fie afectată de povestea asta. În principiu, chiar dacă din punct de vedere politic există o alternanță – și în anumite funcții și e natural să fie așa – am preferat să accept oameni din sistem. Zona în care s-a intervenit, totuși, politic, a fost cea a „Apelor Române”. S-au făcut niște schimbări acolo, unele dintre ele, recunosc, nu foarte fericite, dar lucrul cert este că ele oricum sunt provizorii. Au fost niște numiri provizorii și se va demonstra, probabil în foarte scurt timp, dacă cei numiți au dat randamentul așteptat sau nu.
Rep.: Aveți deja nemulțumiri, așadar…
N. N.: Am oarece nemulțumiri vis-a-vis de reacția asupra unor măsuri care trebuia luate și față de o adaptabilitate scăzută vis-a-vis de condițiile bugetare. Când trebuia să prioritizez niște lucruri, la banii puțini pe care îi avem, lucrurile astea nu le poate face nimeni dintr-un scaun de politician, ci numai meseriașii. Ei știu că, dacă aveam 20 de lei, trebuia să fac 20 de lucrări. Când am doi lei, fac două lucrări și le aleg pe alea care dor cel mai tare. Ei, aici lucrurile nu s-au așezat foarte bine.
O altă nemulțumire vis-a-vis de minister și un lucru pe care încerc să-l schimb, dar este foarte greu, este de a crea imaginea acestui minister către celelalte ministere din Guvernul României și de a se înțelege, la nivel guvernamental, că Ministerul Mediului, repet, nu este poliția Uniunii Europene în materie de mediu, ci este cel cu care se poate colabora pentru dezvoltare durabilă. Toate ministerele, tot ceea ce se creează în România, are nevoie de un aviz, de un acord, de o autorizație de mediu. Lucrurile astea se fac după niște reguli care sunt bine cunoscute. Ei, dacă o dată pentru totdeauna nu înțelegem chestiunea asta și venim cu presiuni la Ministerul Mediului de a obține niște avize pentru că așa trebuie și pentru că domină factorul economic astăzi, asta nu înseamnă dezvoltare durabilă.
Rep.: S-a înțeles mesajul ăsta?
N. N.: În principiu s-a înțeles. S-a înțeles și pentru că am refuzat să avizez anumite documente și pentru că am venit în întâmpinarea unor decizii spunându-le că pot face mai mult din punct de vedere economic, pentru că legislația de mediu îmi permite.
Rep.: Astea au fost cele rele. Cele bune?
N. N.: Din fericire am moștenit o situație bună la ceea ce înseamnă lucrul pentru fonduri europene. Aici nu vorbesc neapărat despre absorbție, de banii cash pe care i-am atras. Dar am insistat ca această direcție să rămână cumva neatinsă de vântul politic, pentru că e un lucru bun care funcționează. Departamentul acesta funcționa, și asta a fost decizia pe care am luat-o și am preferat să nu schimb mare lucru acolo. Doar niște chestiuni de formă, nu de fond. Am avut câteva discuții cu comisarul european care se ocupă de asta, am convenit niște principii de colaborare și mesajul ăsta l-am transmis și mai departe Guvernului României. De altfel, Ministerul Mediului este primul în materie de absorbție a fondurilor europene.
Rep.: România este în criză economică și toată lumea vorbește de necesitatea absorbției de fonduri europene. În cele cinci luni de ministeriat, cum stăm din acest punct de vedere, raportat la, să zicem, primele cinci luni ale anului trecut?
N. N.: Există și o statistică ce conține cifre concrete, o voi prezenta curând.
Rep.: Domnule ministru, veniți din Constanța, unde ați fost viceprimar. Comentatorii s-au grăbit să afirme, cu ocazia numirii dumneavoastră în funcție, că Radu Mazăre și-a pus om la mediu.
N. N.: Așa și este.
Rep.: Voiam să vă întreb ce relație aveți acum cu Radu Mazăre.
N. N.: Aceeași relație bună pe care am avut-o timp de zece ani de zile, cât am lucrat împreună. Din păcate, ne vedem mult prea rar, foarte rar. Probabil că asta este o dovadă că nu mai sunt omul lui Mazăre din punct de vedere a ceea ce s-a scris.
Dacă la nivel de anumite descentralizări putem discuta asupra oportunității schimbării din punct de vedere politic a unor oameni, la nivel de Guvern și de ministru nu este același lucru, evident. Atunci, Radu Mazăre a spus: „Constanța nu a avut niciodată ministru, din ’89 încoace, și Constanța merită un ministru.” A fost să fiu eu și, din momentul ăsta, discuția mea (cu Mazăre, n.r.) este dintre un ministru și un primar de municipiu.
Rep.: Interesant! Așa s-a pus problema? Constanța n-a avut ministru, trebuie să-l aibă pe Nemirschi la Mediu?
N. N.: Din punct de vedere politic, așa s-a pus problema. Nimeni n-a dat importanță acestei chestiuni atunci, probabil că de-aia nu se știa. Satul cu miniștri este aici în București. Și asta e.
Rep.: Aceiași comentatori vorbeau, la momentul preluării mandatului de către dumneavoastră – se făceau și pariuri în anumite medii – că o să dați foarte repede drumul la șoseaua de coastă. Nimeni nu dădea mai mult de două luni pentru avizarea și demararea proiectului și iată că așa s-a întâmplat. Problema șoselei de coastă a dus la dispute aprinse între Mazăre și fostul ministru al Mediului, Sulfina Barbu. S-au spus și cuvinte grele în acel context, s-a ajuns și la instanță. Intrebarea este, domnule ministru, în ce stadiu se află acum șoseaua de coastă și care erau problemele cu ea din punct de vedere al mediului?
N. N.: Șoseaua de coastă n-a avut nicio problemă de mediu niciodată. S-a spus că se încălca o legislație în vigoare la acel moment. Exista legislația specifică a zonei costiere, care spunea că în fâșia de 50 – 150 de metri de la linia cea mai înaltă a valurilor nu se construiește nimic. Inclusiv șosele de coastă. Chestiunea asta era foarte clară, până la momentul când se va stabili unde este fâșia. Vă spun că nici în ziua de azi nu s-a stabilit. Eu mă chinui la momentul ăsta să trasez o dungă roșie pe tot litoralul, de la Vama Veche până la Sulina, și să spun „Asta este linia peste care nu se poate construi”. Asta este o problemă foarte grea, care trebuia făcută acum patru ani de zile. Nu există la momentul ăsta. Este formată doar din bucățele.
Rep.: Și atunci cum s-a avizat?
N. N.: Deci noi vorbim de anul 2005-2006, când municipalitatea constănțeană a făcut o aplicație pe fonduri de preaderare, granturile care erau atunci. Este vorba de un grant de șapte milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru construirea acestei șosele de coastă. Din cei șapte milioane de euro, cam 70 la sută reprezentau consolidarea falezei, pentru că nu poți face o șosea la baza falezei care se surpă, decât dacă întâi consolidezi. Bun. Așa era proiectul. Șoseaua era în jur de 30 la sută ca valoare. Făcută aplicația pentru Uniunea Europeană, făcut studiul, prezentat, luat avize de la toate ministerele posibile și imposibile din București, inclusiv SRI, inclusiv Apărare, inclusiv Transporturi, tot, și mai exista un singur aviz ca să poată fi făcută aplicația și să putem obține banii – bani nerambursabili în totalitate. Valoarea era, la momentul ăla, estimată undeva în jur de zece milioane de euro, venea Consiliul municipal Constanța cu o cofinanțare de trei milioane ca să se poată face.
Șoseaua însemna, de fapt, 5,5 kilometri, între Portul Tomis și intrarea în Mamaia. Adică exact în zona de râpă unde, după al doilea război mondial, trei străzi sunt deja în mare, sunt sub apă, deci fenomenul de eroziune este evident.
Revin la legislație. Ministerul Mediului spune „Nu”, pentru că este interzis a se construi, numai că, vreo două articole mai jos, tot aceeași lege spune că, în cazul lucrărilor de interes public, prin ordin al ministrului, se poate face excepție de la articolul de mai sus.
Era o lucrare de interes public, era clar o lucrare de interes public, mai ales în sensul că 70 la sută din ea o reprezenta consolidarea, care era o problemă de mediu pe care o rezolva. Abia pe urmă se rezolva o problemă de trafic, ceea ce înseamnă descongestionarea bulevardului Mamaia, legătura dintre Portul Tomis, zona veche, istorică a orașului și Mamaia – pentru că, se știe bine, Constanța ajunge la un milion de locuitori vara, traficul și așa mai departe.
Pe lângă chestiunea că intram și noi în rândul lumii, căci era o zonă de promenadă. Șoseaua era făcută cu două benzi limitate ca și tonaj, limitate ca viteză, cu pistă de bicicliști, cu alee de promenadă cu vreo patru-cinci parcări, cu un metru de spațiu verde, și așa mai departe. Există proiectul și astăzi.
Și cu asta s-a închis, nu s-a putut.
În 2009, ministrul citește articolul de mai jos și, prin excepție, dă un ordin de ministru în care spune: „Se dă avizul”.
Bun, este doar o reparație morală. Șapte milioane de euro s-au dus pe apa mării, ca să nu spun pe Apa Sâmbetei, și trebuie să reluăm procedura. Reluăm procedura cum? Există în POS-ul de mediu – tot bani europeni – niște bani dedicați eroziunii costiere. Fac aplicații cei care au falzeze care cad, și noi avem destule, inclusiv bucățica de 5,5 kilometri care înseamnă orașul Constanța și care, de fapt, tradițional, este o groapă de gunoi de la construcții.
Paranteză: la momentul respectiv se spunea că acolo este cosistem, că deranjăm ecosistemul. Ecosistemul îl cunosc foarte bine: acolo îi aleargă (pe oameni, n.r.) Poliția și gardienii tot timpul, ca să-i prindă cu mașinile, cu papucii și cu sacii și aruncă BCA-uri și faianțe sparte și tot ce vrei și ce nu vrei găsești pe râpa aia.
Revin. Trebuie să facem această aplicație, care nu s-a făcut nici asta. Deci bun, am înțeles, nu facem șosea de coastă, dar de ce stau cu 120 de milioane de euro pe care nu-i accesez? Bine, n-o face Mazăre, o face Ministerul Mediului. De ce n-o face? Ca să ajung în 2009 să văd că nu s-a mișcat un deget și că s-a lucrat la consolidarea falezelor cu niște bani de buget ici-colo, vezi Costineștiul, vezi nu știu pe unde aruncată niște piatră în mare, nu știu cu cât cap sau fără cap, nefăcând parte dintr-un plan integrat.
Nu poți să discuți de eroziune decât dacă discuți litoralul de la un capăt la altul. Orice intrare în mare, orice dig pe care-l creezi, automat deviază curenții. Deci orice acțiune de genul ăsta este foarte periculoasă. Cineva trebuia să lucreze la acest proiect. OK, i-am dat drumul eu acum și o să iasă până în toamnă, să închidem povestea asta.
Până în toamnă vreau să trimit la Comisia Europeană proiectul. Poate mai repede, chiar. Să-mi spună „Da, este ok, este fezabil, dați-i drumul”. Astfel, probabil la anul ar putea începe lucrările acolo.
Rep.: Rămânem în Constanța și vorbim despre plaje. Le cunoașteți, ați trăit acolo, și bănuiesc că știți și de problemele cu administrarea lor. Acum o săptămână jumătate-două ați prezentat un proiect de act normativ prin care, dată fiind urgența cu care trebuie rezolvată problema, atribuiți direct suprafețe de plajă.
N. N.: Da, a fost o ordonanță de urgență pe care am semnat-o în comun cu doamna ministru Udrea, cu Ministerul Turismului, pentru că din 2006, când s-au reziliat fără nicio explicație toate contractele – hotelierii în principal până atunci aveau plajele în folosință – plajele s-au închiriat unor mari operatori cu mari suprafețe. Logic, ei nu aveau ce face cu ele și, la rândul lor, au subînchiriat. De fapt, înapoi hotelierilor, deci s-a întâmplat același lucru, dar pe alte prețuri, evident. Exisau însă și niște obligații.
În primăvară s-a făcut un control asupra obligațiilor contractuale, s-au reziliat contractele acolo unde au existat, bineînțeles, motive, unele dintre ele au rămas reziliate pentru că nu au avut argumente, unii au atacat decizia asta, au pierdut o mare parte din ei, o parte au câștigat. Proporția, la momentul acesta sau cel puțin săptămâna trecută, când am fost eu la Constanța, era că peste jumătate din suprafața totală a plajelor, care e în jur de 1.600.000 de metri pătrați, este liberă de contract, deci se poate face aplicația pe ordonanța de urgență nouă. Cred că astăzi sau mâine (marți sau miercuri, n.r.) iese ordonanța în Monitorul Oficial, și, probabil până la sfârșitul săptămânii, o să dăm ordinele – trebuie să mai dăm niște ordine comune, eu și ministrul Turismului, vizavi de bucațile care se scot, de tarif și așa mai departe.
Tariful se stabilește prin raport de evaluare de către o firmă independentă, cred că mai durează puțin, dar eu cred că până la 1 iunie totul o să fie clar.
Rep.: Acum aș dori să vorbim despre programele pe care le-a gândit ministerul, programe gândite în special de predecesorii dumneavoastră în funcție, doamna Barbu și domnul Korodi. Propun să le luăm pe rând. Cum merge programul „Rabla”? Știu că anul acesta sunt ceva probleme
N. N.: Da, am bănuit chestiunea asta deja de la momentul la care am dat ordinul (de ministru prin care s-a aprobat programul „Rabla” 2009, n.r.), când deja eram sub amenințarea crizei. Bănuiam chestia asta. Nefiind obișnuit cu programul și fără a ști exact de unde să-l agăț, primul lucru, prima chestie care mi-a sărit în ochi a fost că, din cota de 40.000 (de mașini, n.r.), într-un an de normalitate economică, adică 2008, nu s-a vândut decât 30.000, dar asta pentru că angajamentul a fost pe un an și, la sfârșitul anului, când s-a tras linie, unii au spus: „OK, nu mi-am atins cota. Ei, și?”. Și atunci am zis să facem de trei ori, și, cine nu și-a atins cota la 1 iunie, fără niciun „Ei, și?”, nu mai ia la cota următoare, punct.
N-am realizat și influența situației financiare. Noi dăm acea mie de euro – care nu mai e o mie de euro, e 800 acum – dar îți mai trebuie vreo 5.000 ca să-ți iei o mașină, decizie greu de luat pe vremurile astea.
Rep.: Exista intenția cu leasing-ul…
N. N.: Da. Am spus asta la un moment dat. Aștept acum niște informații de la alte instituții – Oficiul Concurenței și așa mai departe – ca să nu se interpreteze ca ajutor de stat. Pentru că și leasing-ul este tot persoană juridică.
Pentru mine, chestiunea este simplă. Eu privesc mult mai simplu: din acest birou, ținta este simplă, trebuie să scot 60.000 de rable. Nu mă interesează cine conduce mașina nouă, important este că au ieșit de pe stradă. Eu așa privesc lucrurile. Mă rog, trebuie să mă acomodez cu ceea ce înseamnă legislație și să nu fie considerat ajutor de stat. Și se pare că nu va fi considerat ajutor de stat, chiar dacă mă adresez firmelor. Se pare că nu este ajutor de stat. Într-o anumită limită nu este considerat ajutor de stat.
Măsura asta, corelată cu cele 135.000 de firme mici, întreprinderi care trebuie să plătească impozit forfetar și așa mai departe: venim pe de altă parte și le dăm o gură de oxigen. Ai rablă de zece ani la microîntreprinderea ta, care de fapt e mașina ta, cu care îți faci treaba de firmă dar și treaba de casă, OK, uite, îți dau posibilitatea, ia 800 de euro, schimb-o, arunc-o și ia-ți una nouă.
Vă mai spun ceva. Până la urmă, am mai cugetat un pic și am spus „Domnule, dar până la urmă de ce trebuie să iau și să fac o selecție a dealerilor și a mărcilor, pentru ce chestia asta?” Asta e, cumva reneg ce am făcut cu programul „Casa Verde”, unde erau instalatori mai acreditați decât alții. Da? Păi și aici sunt firme mai firme, mărci mai mărci sau dealeari mai dealeri? Care-i problema mea? Până la urmă, dacă îți dau ție un cupon în care dovedesc că ai dus-o la REMAT, ia cuponul și vezi cine ți-l primește pe piață și ia-ți ce mașină vrei tu. Pot exista dealeri care spun că sunt primitori de cupon. Ce cotă să mai dau? Se duce fiecare unde vrea. De ce trebuie să mai aloc eu cote? Există undeva vreo obligație a circula pe stradă numai anumite tipuri de mașini sau o cantitate de anumită marcă și o cantitate de mașini de altă marcă?
Mai mult, criteriile de împărțire din ghid au ținut cont de vreo concurență? Nu! Au fost angajamente ale firmelor și atât. Au venit dealerii și au spus „Atâta cred eu că vând!”, exact ca la „Casa verde”.
Dovadă este faptul că, fără nici un fel de reținere, pe prima etapă am dublat cota Daciei. Dacia a avut o anumită cotă, le-a terminat, și am spus că dau ordin de ministru și se reface. Nu este nici o problemă. Și atunci mă gândesc și la varianta asta finală.
Rep.: Așadar există șanse să se renunțe la alocarea unui anume număr de mașini pentru un anume dealer?
N. N.: Mă gândesc. Nu știu. Acum e destul de complicat. Lucrurile astea trebuia să le fac din capul locului. Dar am învățat. Tocmai spuneați despre cele cinci luni de zile. Ei, în cinci luni de zile am început să învăț multe lucruri la Ministerul Mediului și să-mi ridic eu însumi multe probleme. De ce așa și nu altfel? Deci încă mai sunt limpede la minte și nu m-a înghițit sistemul.
Rep.: Programul „Ecotaxa”, mai cunoscut românilor drept „taxa pe pungă”. În ce stadiu este?
N. N. Am fost săptămâna trecută la Comisia de administrație și mediu din Camera Deputaților să-mi susțin un punct de vedere. Eu am avut discuții și cu mulțumiții, și cu nemulțumiții, și cu utilizatorii, și cu toți. Știam problema. Deci nu era o noutate. Numai că trebuia să iau o decizie corectă. Și am luat-o.
Am promisiuni că în două săptămâni ordonanța de urgență va deveni lege, va fi trecută prin Parlament. Am propus o chestiune simplă și care nici nu, cum să spun, nu trebuia foarte mult răstălmăcită. Definiția biodegradabilității. Ea exista în legislația românească – e adevărat, într-un cumul de hotărâri de Guvern care trebuiau strânse și puse cap la cap – și am ajuns la următoarea concluzie: cine produce biodegradabil în sensul legislației, în sensul acceptat al standardelor europene asimilate și în România, nu va mai fi plătitor de ecotaxă.
Lucrurile sunt simple. O să aveți formulat deja. Cred că aveți acces la Camera Deputaților acolo.
Rep.: O să avem o lege clară despre asta? Când?
N. N. De la comisie mi-au zis că o să intre cu ea în regim de urgență. Și eu sper ca până la vacanța parlamentară s-o facă. Am încheiat practic toate categoriile. Formula nouă și cu definiția pungii – că punga nu este sacoșă, maiou, sutien sau slip, da? Punga este definită foarte clar.
S-a ridicat problema laboratoarelor care să certifice biodegradabilitatea. Avem și laboratoare, de trei săptămâni, acreditate. Se duce (producătorul, n.r.) și face demonstrația. Eu, Ministerul Mediului, ca și dumneavoastră, mă duc, iau o pungă și întreb: este sau nu biodegradabilă? Și atunci ea va avea evident un cod de bare, ceva, care certifică și spune cum este.
Aceste laboratoare există și în Europa și aici în România. În România este deschis unul acum. Acestea au și obligația de a verifica în timp că rețeta de biodegradabilitate pe care au acreditat-o ei ca laborator și au spus că este biodegradabil este aceeași și peste o lună, și la stocul doi, și la stocul trei. Deci există și chestiunea asta de monitorizare.
Rep.: „Casa verde”. A început să meargă?
N. N. „Casa verde”. Ordinul nu s-a publicat încă în Monitorul Oficial, au fost foarte aglomerați cei de-acolo și documentația este stufoasă. Se publică ordinul în Monitor, după care urmează aplicațiile: prima, între 1 iulie și 15 iulie, și a doua, între 1 septembrie și 15 septembrie. Între aceste date se depun proiectele. Le-am lăsat celor care vor să participe două luni de zile ca să facă proiectele, având normele de aplicare publicate.
Rep.: „Marea debarasare”, un program început în vremea ministrului Korodi și care parcă astăzi nu mai suscită atâta interes. Ce se mai întâmplă cu el?
N. N.: „Marea debarasare” trebuie să funcționeze. Eu am convocat, din nou, organizațiile care se ocupă de chestiunea asta. Acolo sunt însă niște mici inadvertențe.
El funcționează și acum. A rămas același lucru, în prima sâmbătă din lună. Funcționează, dar funcționează mai mult ca și brand. Fizic, acolo există furturi, sustrageri și vândut second-hand diverse chestii. Există și niște bani de publicitate, pentru promovarea evenimentului, am cerut și eu acum să văd cum se folosesc.
Este însă o chestiune care oricum nu-și atinge scopul și nu își va atinge ținta de 20 de kilograme sau cât e pe Europa. Sub nici o formă. Nu au atins-o nici ei. Acum, la Praga, am avut o discuție cu colegii mei din ministerele de Mediu din țările europene și mi-au spus că au aceeași problemă. Și probabil se va interveni pe directivă, pe chestia asta, să se modifice directiva și să scadă cota. Dacă ei, care, vorba aceea, își schimbă la cinci ani mașina de spălat și televizorul, dar noi… . Hai să fim serioși!
Chestiunea asta se va reglementa. „Marea debarasare” este o chestiune premergătoare conștientizării oamenilor că anumite obiecte din casă trebuie duse în anumite locuri. Nu se poate face asta cu forcepsul, și atunci statul vine și, în colaborare cu cei care se ocupă, spune: „Hai s-o luăm ușurel așa, le luăm de la tine de acasă în prima fază”.
Chestiunea se va lămuri, sunt convins de problema asta, în momentul în care lămurim problema deșeurilor în general. Pentru că știți care este diferența? Că el îl pune pe trotuar – nu poate să pună sau să arunce televizorul sau mașina de spălat pe ghena de gunoi. Îl lasă lângă ghenă de obicei. Aici discutăm deja despre colector, despre selecție, despre unde se duc toate, iar asta face parte din planul de management general.
Vom mai vorbi de „Marea debarasare” probabil un an, doi. Că încă un an-doi trebuie să alerg și hoțul care vine și vinde la second-hand, asta nu cred că este o problemă care deja trebuie să ne preocupe foarte tare. Lucrurile vor veni de la sine prin reglarea mecanismului macro. Asta-i chestiunea. Nu putem s-o ducem într-un provizorat de genul ăsta tot timpul.
Rep.: Vorbeam de deșeuri. Ce facem cu gropile de gunoi? Se apropie o dată delicată pentru România: 16 iulie.
N. N.: Am pregătit o situație pentru fiecare județ. Mi-am făcut și un grafic de a merge în județele cu probleme unde sunt neînțelegeri la nivel politic, instituțional, unde să am niște discuții și să atrag oficial atenția asupra urmărilor. Sunt câteva județe în țara asta (în situația asta, n.r.), nu-mi cereți numele că nu vă dau acuma. Și, practic, o să intru cu o notă în Guvern, înainte de data 16 iulie, cu o situație la momentul respectiv.
Garda de Mediu, în principiu, mă ține la curent cu mișcările. Îmi pun speranțe că mai mult de jumătate din gropile de gunoi care vor avea probleme la 16 iulie se vor rezolva până la momentul la care chiar va veni nota de plată.
Pentru că asta înseamnă, deci când vorbim de infringement, înseamnă un delay. În 16 iulie era termenul, cineva vine cu pozele din satelit în septembrie-decembrie și spune „N-ai făcut!”, eu vin și spun „Stai, scuză-mă puțin, dar mai lasă-mă o lună ca să fac nu știu ce”. Chestiunea comunicării poate să ducă două luni, și abia pe urmă ne duce în instanță la Curte, pentru că așa apare infringement-ul, după o hotărâre.
Rep.: Deci scăpăm de infringement pe procedură?
N. N.: În mare parte cred că da. Eu îmi pun speranța că da. Eu am tot ieșit și am spus „Vedeți că este pericol!” – iarăși, nu neapărat pentru că sunt polițaiul Europei, pentru că sunt trompeta Europei în ceea ce înseamnă anumite angajamente ci pentru că pe mine mă controlează și eu trebuie să fac raportarea.
Dar, în același timp, am spus: „Haideți s-o facem pentru că ne pute nouă în fața ușii!”. Și chiar ne pute în fața ușii! Asta este în primul rând, de aici plecăm. Nu neapărat că mă obligă Europa.
Europa spune – am mai spus și cu alte ocazii – „OK, tu, fata de la țară, te-am chemat la mine la oraș în sufragerie, dar te speli pe dinți dimineața și seara și îți schimbi și ciorapii, mânca-te-ar tata!”. Asta e regula, da? Și, de altfel, ne și place când mai ieșim pe afară și vedem cât de bibilit, cât de curat, cât de aliniat este totul.
Rep.: Deci scăpăm de infrigement, dar pe procedură?
N. N.: Da. Sper. Sper să scăpăm pe procedură, cu condiția să se mobilizeze și autoritățile locale. Și vrem să mai găsim niște soluții, să mai găsim și niște bani… Criza nu e numai pentru Guvern, criza este și pentru Primăria din comuna nu-știu-care. Aici lucrez încă, poate găsesc niște soluții să-i pot ajuta.
Rep.: La nici o săptămână după ce ați ajuns ministru, aveți deja zdrăngănind de coadă ditamai tinicheaua: taxa auto. Ați promis o lege. Cum stăm?
N. N.: Adevărat, da, mi-am luat-o gratuit. Din cauza voastră (a presei, n.r.), că ați venit cu presiunea pe mine, pentru că nu știam ce mi se întâmplă în monolitul de care vorbeam la început. Am venit și, după o săptămână, m-am adresat monolitului care se cheamă minister și am întrebat: „Mă, cine a făcut taxa asta, mă? Până la urmă cine a făcut-o?”. „Păi știți, că Ministerul Finanțelor!”.
Mi-am luat-o. În mod normal trebuia să spun: „Măi Ministerul Finanțelor, tu ai făcut-o, tu o rezolvi!”.
Dar m-am implicat în ea. Acum a rămas dublă față de cea din vară, din 2008, din OUG 50. Știți bine că a fost triplă. Prin negocieri cu APIA, cu Dacia, cu toată lumea, am rămas la varianta asta. Țin minte că era una din cele trei.
Pot să spun acum, post-mortem, că în prima din cele trei variante voiam să o anulez și să rămână aia din vară, conform OUG 50. M-au convins și cei de la APIA, care mi-au spus că au intrat 200.000 de unități non-Euro sau Euro 1, mai vechi de 10 ani, înainte de decembrie 2008. Și atunci am spus „Stop!”, chiar devenim cimitirul Europei.
În primul rând am rezolvat problema celor care au rămas la coadă în decembrie, căci atunci a fost o problemă cu RAR-ul, cu administrațiile fiscale, când practic ei stăteau cu hârtiile în mână, cu mașina la poartă. A bătut gongul și a trecut termenul, dar care era vina lor că eu nu aveam capacitatea instituțională să-i invit pe toți?
Cine își face gânduri că își va lua second-hand din 2010 să știe totuși foarte clar că va plăti exact cât iese pe țeavă. Nu mă mai interesează de care Euro. Se plătește carbonul care iese pe țeavă. Vom avea o limită acceptabilă. Ținta Europei este de 120 de grame, nu știu dacă vom putea avea 120, o să luăm o limită – nu știu cât o să fie, poate 150, poate 170 – iar orice gram peste se plătește. Și, ca în Franța, dacă ești sub, mai primești și un bonus. Dacă îți iei electrică, dacă îți iei cum are ministrul Mediului, hibrid…
Rep.: În ce stadiu de legiferare este taxa acum?
N. N.: Eu inițial am considerat că pot intra pe ușa din dos a Parlamentului și pot să o mișc mai repede, dar este mai complicat cu codurile, cu altele, și nu se mai uită nimeni la taxa mea acum. Și atunci o iau și o pritocesc bine până în toamnă, și în toamnă vin cu ea. Deja am un draft destul de avansat, deja sunt pe discuții lejere cu cei interesați – cu producătorii, cu APIA. Cel târziu în iulie trebuie să o pun pe site pentru dezbateri publice.
Rep.: Așteptăm cu interes consultările.
N. N.: Este un subiect extrem de interesant. Pe lângă faptul că stau de cinci luni în minister, stau de cinci luni în București. Și, credeți-mă, aveți o problemă! Avem o problemă! Eu simt, eu vin de la mare și, evident, sunt și acolo sute de mii de mașini, iar vara e un calvar, dar acolo este un avantaj: este briză dimineața și seara, deci vine și intră aer proaspăt și trage înapoi, asta face marea. Pentru asta, probabil, noi avem câteodată mintea mai limpede decât unii de pe-aici.
Rep.: Aș vrea să luăm acum în discuție un subiect delicat. V-aș întreba în ce stadiu este acum proiectul Roșia Montană?
N. N.: Este un subiect delicat, într-adevăr. N-am făcut nicio declarație oficială despre Roșia Montană până în acest moment. Eu am fost plecat săptămâna trecută, dar am înțeles că a fost și primarul cu semnături pe aici. De fapt e o chestiune pe care i-am recomandat s-o facă, nu era o noutate pentru mine, l-aș fi primit cu dragă inimă, m-am întâlnit cu el la Alba Iulia, la o emisiune televizată și am dezbătut subiectul ăsta. Atunci însă lucrurile s-au înțeles cumva greșit, și eu chiar vreau să fac precizarea asta.
Deci, practic avem două proceduri: una care este închisă de fostul ministru, oprită – când spun închisă spun că procedura de evaluare a impactului este suspendată, pe motivația că planul urbanistic zonal care a stat la baza emiterii certificatului de urbanism pentru această procedură a fost desființat de instanță. Deci nu mai au sursa, și orice logică spune „Nu mai am sursa, deci nu mai am de ce să continui procedura”. Practic, OK, o continui, îți dau un aviz pozitiv, negativ, nu contează, dar ce faci cu ea că nu mai ai sursa de dincolo?
În același timp există un alt PUZ – care nu tratează numai exploatarea în sine ci, logic, ceea ce face un Plan Urbanistic Zonal, și zonele limitrofe, cu toate influențele lui asupra localităților și așa mai departe – care și ăla a intrat, el funcționează și eu la asta mă refer. Ei au avut deja și dezbateri publice pentru avizul de mediu.
Rep.: Neanunțate, domnule ministru?
N. N.: Ba da! Eu am o evidență cu datele când s-au ținut. Ba da! Au fost în aprilie, martie-aprilie, acum. Știu că la unul dintre ele cred că a participat și un secretar de stat de la mediu din guvernul Ungariei, la una dintre etapele astea. În orașe din zona lor acolo, 4-5 localități, cu date, cu tot. Am situația asta. Am de la agenția de Mediu care automat… Eu le știu bine, putem face o analiză separată. Deci, repet, suntem pe două paliere acuma.
Pe primul palier suntem în faza în care investitorul și Ministerul Mediului și foștii lui șefi se judecă, iar cu al doilea palier nu am nicio problemă. E o dovadă că Agenția (Națională de Protecție a Mediului, n.r.) participă și își vede de treabă.
Rep.: Agenția participă, ar mai fi câteva consultări publice, una în Ungaria, una la București.
N. N.: Facem un desfășurător și discutăm separat. Oricum, este o chestiune care deja la un moment dat va trebui tranșată.
Eu am tot spus odată că merg acolo eu ca să văd. Nu am văzut decât filme, fotografii, multe dosare, multe situații, multe raportări, dar cu ochii mei n-am văzut. Vreau să ajung acolo. O să ajung sigur, fără voi, fără presă, pentru că în momentul când am vrut să merg cu voi, de fapt s-a făcut o revoluție la Roșia Montană acolo. Erau și investitori, și ONG-uri, și abia îl așteptau pe Nemirschi să-l bage în cazan să-l fiarbă.
Deci, la momentul ăsta, și probabil nici după aceea, ministrul Mediului, indiferent cum se va numi el, nu are absolut nicio implicație. Există comisii din care fac parte specialiști care își asumă chestiunea asta, dacă este bine sau dacă este rău din punct de vedere al mediului. Dacă este bine sau dacă este rău din punct de vedere al națiunii române este Guvernul României cel care răspunde.
Rep.: Ministrul Nemirschi la ora asta știe proiectul cel nou, sunt sigur că a văzut cumva parametrii lui și știe ce înseamnă el pentru mediu. Ce părere are ministrul Nemirschi despre proiectul acesta în forma lui de acum, cu PUZ-ul cel nou? Ce crede ministrul de astăzi?
N. N.: Ministrul Mediului, în momentul când vine cu o afirmație pro sau contra asupra unui subiect foarte sensibil, creează o emulație în piață. Deci ministrul Mediului nu răspunde la această întrebare.
Rep.: Există presiuni politice pe tema Roșia Montană? Au fost?
N.N.: Eu personal nu am primit. Niciodată. Poziția mea este foarte clară, la acest capitol și la alte capitole, și nimeni nu mă va influența niciodată.
Cunosc foarte bine ce înseamnă să iei decizii, cunosc foarte bine ce înseamnă să ți le asumi, cunosc foarte bine ce înseamnă să te joci cu vorbe sau cu decizii. Arhitectul-șef Nemirschi, viceprimarul din primul mandat Nemirschi, viceprimarul din mandatul doi Nemirschi a luat decizii care nu au fost contrazise de niciun fel de autoritate, instituție, până în ziua de astăzi.