Nelly Furtado concertează la București, în iulie



Cântăreața canadiană Nelly Furtado va concerta la București în cadrul festivalului B’estfest, care se va desfășura pe 4, 5 și 6 iulie, în aer liber, în cadrul complexului Romexpo, ea alăturându-se astfel trupei Kaiser Chiefs și lui Roisin Murphy, artiști deja confirmați la eveniment.
Potrivit organizatorilor evenimentului, Emag!c Entertainment, abonamentele pentru festivalul B’estfest au fost puse în vânzare sâmbătă, la prețul de 240 de lei, acestea fiind valabile toate cele trei zile.
Nelly Furtado a devenit celebră în 2000, odată cu lansarea albumului de debut „Whoa, Nelly!”, care a inclus hitul premiat cu Grammy „I’m Like a Bird”. Doi ani mai tarziu, piesa „Forca”, de pe albumul „Folklore”, a devenit imnul oficial al Campionatului European de Fotbal.
În 2006, Nelly a început colaborarea cu cel mai în vogă producător al momentului, Timbaland, recucerind topurile cu albumul „Loose”. Single-urile „Promiscuous”, „Meaneater”, „All Good Things (Come to an End)” și „Say It Right” au devenit rapid hit-uri. De asemenea, „Loose” a fost vândut în mai bine de patru milioane de exemplare.
Furtado, în vârstă de 29 de ani, a confirmat, recent, că va deveni mamă pentru a doua oară, ea fiind în prezent însărcinată.
Mai multe informații cu privire la line up-ul festivalului vor fi făcute publice în zilele următoare.
Prima ediție a festivalului B’estfest (anterior B’estival) i-a adus la București, printre alții, pe Faithless, Pink, Wu-Tang Clan, Reamonn, Kasabian, Hooverphonic, Mocheeba și a reușit să-i pună pe aceeași scenă pe Alice Cooper și Marylin Manson, adunând un public de aproximativ 50.000 de persoane. Pentru ediția 2008 a B’estfest, bugetul este mai mare cu 30% față de cel de 2,25 milioane de euro de anul trecut. Festivalul va aduce o scenă în plus (trei scene mari în total), o suprafață de 10.000 de metri pătrați în plus, care vor constitui plaja B’estfest. Într-un interviu acordat MEDIAFAX, Laura Coroianu, Managing Partener al Emag!c Entertainment, a declarat că se așteaptă ca anul acesta publicul chiar să se dubleze ca număr. De asemenea, ea a mai spus că vor fi aduși „artiști mai grei decât anul trecut”.