Neînțeleșii

Sunt câteva întâmplări din lumea sportului, petrecute în ultimele zile, care ar merita mult mai mult decât un colț de pagină. Și s-ar cuveni dezbateri, analize, ba despre unele s-ar putea scrie romane, dacă nu cumva ar merita transportate în telenovele. Dintre care cea mai amuzantă și pilduitoare totodată mi se pare a fi pățania selecționerului Eriksson, suedezul care, fără a reuși vreodată cine știe ce performanță, se află la cârma unei naționale, cea a Angliei, ale cărei obiective încep cu locul 1 în orice competiție și sfârșesc… tot acolo, fiindcă orgoliul britanic nu permite nici gândul la altă clasare. Aveam eu o bănuială, doar privindu-l, că pe Eriksson nu-l dă afară din casă cine știe ce I.Q. Dar nici atât de tâmpit nu-l credeam. Și, mai ales, credul. Nu-ți trebuie cine știe ce simțuri paranormale ca să dibuiești capcanele pe care ți le întind ziariștii. Iar oricărui om normal cred că ar trebui să-i dea de gândit o invitație ca aceea pe care a primit-o tăntălăul, la singurul hotel de 7 stele de pe planetă. Mai mult, la oferta aia fabuloasă, de 5 milioane de lire sterline leafă anuală, gogomanul ar fi trebuit să-și facă repede o autoanaliză din care să tragă concluzia că pe el nu-l cheamă Mourinho sau măcar Capello ori Bora Milutinovici, oameni la care te mai gândești că poate ar merita asemenea salariu. Dar când te cheamă Eriksson, iar în palmares ai câteva victorii scremute, plus calificări la baraj sau la noroc, dar și înfrângeri de toată jena, logic ar fi să te gândești ori că e capcană (ceea ce s-a și confirmat) ori că stai de vorbă cu un dement. Visul său de mărire era cu atât mai hilar cu cât urma să rupă planeta-n două cu Aston Villa, echipă pe deplin comparabilă, la ei, cu Argeșul sau Bistrița de la noi. Cazul invers se petrece chiar sub nasul nostru: cei mai performanți antrenori de pe planetă, Belu și Bitang, au acceptat o slujbă derizorie la Președinție: 1300 de euro pe lună. În loc de zecile de mii pe care s-ar cuveni să-i ridice fără să mai facă nimic, niciodată, în contul celor peste 300 de medalii obținute de elevele lor în timp. Nu înțeleg cum au acceptat. Dar nici cât de tâmpit e Eriksson.