Forța Democrată

(Ne)Încrederea în sondajele de opinie



România este o țară în care, deși au trecut mai bine de 18 ani de evoluție democratică, încrederea cetățeanului în instituțiile statului este periculos de scăzută. De fapt, cetățeanul nu numai că nu are încredere în clasa politică – ce-i drept – aceasta l-a dezamăgit în repetate rânduri, ci, mai mult, a ajuns până acolo încât, dezgustat de politicieni, respinge instinctiv toate demersurile în care politicul are o anumită implicare. Se pot da aici multe și variate exemple. Unul mai puțin marcant, dar concludent, este cel legat de modul în care sunt percepute sondajele de opinie.
Sondajul de opinie, bazat fiind pe un fundament științific riguros, este un instrument fundamental de investigare sociologică. Orice sondaj de opinie, realizat după regulile precise ale acestui demers, oferă o radiografie asupra domeniului vizat și ar trebui privit cu încrederea cuvenită. Ce te faci, însă, atunci când obiectul sondajelor de opinie îl constituie personalitățile politice și intențiile de vot, și când, în repetate rânduri, forțele politice se folosesc de ‚,rezultatele unor sondaje de opinie” pentru a manipula.
Nu pot să nu ilustrez aici împrejurarea de la precedentele alegeri pentru funcția de primar al municipiului Suceava. Atunci, în plină campanie electorală, într-un cotidian local, a fost prezentat un sondaj de opinie, realizat de un ONG despre care nu am auzit nimic, nici până atunci și nici după aceea, în care i se atribuiau candidatului PSD peste 50% din intențiile de vot. Era evident, pentru oricine care a trăit în acest municipiu în mandatul domnului Ionescu, că șansele acestuia de a redobândi fotoliul de primar erau mici. De altfel, rezultatele obținute de acesta în primul tur au arătat că eroarea estimării din „sondaj” era undeva pe la 100%. Mă întreb dacă va mai avea cineva încredere în „estimările” unor sondaje de opinie realizate pe plan local. Evident, răspunsul este negativ. Omul, odată mințit în față, crede, judecând prin inducție incompletă, că va fi, din nou și din nou, indus în eroare. Și iată cum, datorită unui precedent nenorocit, rezultatele oricărui sondaj de opinie, chiar și în cazul unuia făcut cu profesionalism și bună credință, vor fi puse sub semnul întrebării.
Acestea fiind zise, vreau să fac referire la recentul sondaj de opinie realizat de o echipă de sociologi de la universitatea suceveană. Într-o emisiune pe un post local de televiziune, cel care –de altfel – a comandat sondajul, domnul Dascălu și echipa sa au prezentat baza metodologică și rezultatele unui sondaj efectuat, la sfârșitul lunii februarie, în municipiul Suceava, pe un eșantion de peste 600 de subiecți, construit pe baza listelor electorale. Mai mult decât atât, universitarii suceveni au oferit doritorilor posibilitatea să verifice corectitudinea demersului lor.
Într-adevăr, la solicitarea mea, mi-au fost puse la dispoziție toate cele solicitate, inclusiv baza de date. Pot să confirm –atâta cât mă pricep eu, cred, însă, că pregătirea mea științifică îmi permite cel puțin să mă pronunț – că respectivul sondaj este realizat cu profesionalism.
Sondajul abordează trei categorii de probleme. Prima se referă la percepția sucevenilor față de 19 probleme diverse cu care aceștia se confruntă în viața de zi cu zi: de la lipsa spațiilor de parcare la starea asistenței medicale, sau de la nivelul poluării la starea străzilor.
A doua privește măsura cunoașterii și măsura încrederii în 18 personalități politice locale, dar și intenția de vot pe partide pentru consiliul local.
Cea de a treia categorie vizează audiența și încrederea în mijloacele media locale.
Acelora dintre dumneavoastră, interesați de o radiografiere a modului în care percep sucevenii toate cele mai sus prezentate, le recomand, cu toată seriozitatea, să consulte sondajul făcut public de sociologii de la universitatea suceveană. Ați putea afla, de exemplu, că: starea drumurilor și lipsa locurilor de muncă sunt percepute de suceveni ca probleme care ar trebui rezolvate cu prioritate. Sau că: ziarul pe care tocmai îl lecturați este cel mai citit cotidian local. Sau că : domnii Flutur și Mîrza, devansați însă de domnul Lungu, se află în top atât la măsura cunoașterii, cât și la măsura încrederii. Doar că, în timp ce Mîrza îl devansează pe Flutur la notorietate cu 0,8%, la măsura încrederii Flutur îl întrece pe Mîrza cu 4,2%. Sau că : dintre cei deja deciși asupra partidului pe care îl vor vota pentru consiliul local mai bine de jumătate ar vota cu PD-L, numai că 49,3% dintre sucevenii cu drept de vot nu s-au hotărât încă. Incitant, nu?



Recomandări

Deputatul Florin Pușcașu: „Obediența a atins niște culmi nemaiîntâlnite până acum în România”

Deputatul Florin Pușcașu: „Obediența a atins niște culmi nemaiîntâlnite până acum în România”
Deputatul Florin Pușcașu: „Obediența a atins niște culmi nemaiîntâlnite până acum în România”

Viceprimarul Daniel Ungurian: „Universitatea este un spațiu în care se nasc idei, se dezvoltă proiecte și se clădește viitorul orașului nostru”

Daniel Ungurian, reprezentantul Primăriei Suceava la festivitatea oficială de deschidere a anului universitar 2025-2026 la USV
Daniel Ungurian, reprezentantul Primăriei Suceava la festivitatea oficială de deschidere a anului universitar 2025-2026 la USV