Presa românească e mai necoaptă cu două secole decât cea mondială, abia în 2004 sărbătorindu-și, cu chiu cu vai, a 175-a aniversare. În pofida acestei vârste fragede, numai în secolul douăzeci, biata de ea a simțit asprimile a nu mai puțin de trei dictaturi, de durată mai mică sau mai mare: dictatura carlistă, cea antonesciană și – ca un „finis coronat opus” – regimul comunist, care a ținut aproape jumătate de secol.
Să ne amintim: „Curierul românesc”, cea dintâi gazetă de limbă română din Țara Românească, a fost fondat la 8 aprilie 1829 de Ion-Heliade Rădulescu; în același an, Gheorghe Asachi edita în Moldova „Albina românească”. Dar, pe plan mondial, primele periodice apar la 1609, în Germania, primul săptămânal francez – „La Gazette” – e datat 1631, iar primul cotidian – intitulat „Curier de știri domestice” – apare la Stockolm, în 1645, înființat de regina Kristina.
Cred că am căpătat boala introducerilor lungi, așa că trec repede la subiect. Unul dintre primii pamfletari români este considerat Ionică Tăutu, cu așa numitele sale „strigări”. Deși e socotit mare talent literar, omul scria ca o cizmă sau, dacă nu vă place comparația, ca numeroși ziariști de azi.
Să luăm un fragment dintr-o „strigarea” de-a sa: „Iubirea de arginți, această maică de răutăți, neadormită în spiculații, zărind prilej de a câștiga sub stima vechilor voievozi din vremi în vremi, din ce în ce mai mult, au prifăcut ocârmuirea în osândă și slujbele patriei în neguțătorii… Căci care logofăt, vornic, vistiernic, vornicel și vătăman s-a rânduit fără să nu-și cumpere el slujbă?”.
Între acest pamflet, sabotat de o exprimare rudimentară, și cele care apăreau în presa străină în acel început de secol nouăsprezece, e un handicap de exact două secole. Dar, pe de altă parte, nu putem contesta clarviziunea autorului, dacă e să ne gândim la obiceiul, păstrat până azi, ca slujbele înalte din stat să fie obținute nu prin competență, ci pe bani, ca la magazin.
Apropo de România de azi: care „logofăt, vistiernic, vornicel și vătăman nu și-a cumpărat el slujba?”.
