Negoțul cu bacalaureatul

În județul Suceava se face carte. Există foarte mulți dascăli pasionați, dedicați meseriei și chemării lor. Sunt, de asemenea, mulți elevi care conștientizează că a învăța nu este o pierdere de vreme. Rezultatele se văd. Olimpiade, concursuri zonale etc.
Dacă ne-am grăbi, am putea adăuga și bacalaureatul în enumerarea anterioară. Pentru că, știe deja toată lumea, județul Suceava este primul pe țară la promovabilitate. Peste 98%. Cu puțină concentrare, făceam 100%. Iar dacă se mai încordau anumite persoane, treceam și de 100%. Că am fi în stare. Nu noi, ci ei. Cine sunt ei? Niște indivizi angajați în sistemul de învățământ, care-și spun profesori și care și-au bătut joc de acest bacalaureat și de toți copiii care au învățat. Cei care au transformat acest examen într-un negoț penibil.
Primul semn de întrebare mi-a apărut chiar din debutul acestui examen când, după proba orală la limba română, a plouat cu note de 10. Aproape jumătate dintre elevi luaseră nota maximă. Apoi, pe parcursul celor șase probe de examen, nu a fost eliminat nici un elev. Cred că e singurul județ din țară cu asemenea rezultate.
Nu poate nimeni să mă convingă de faptul că acele loaze care au frecat menta în ultimul an de liceu, care dădeau pe la școală doar când nu aveau ce face acasă sau când vroiau să-și etaleze niște țoale noi, deci acele loaze au devenit peste noapte conștiincioase, nu au copiat, nu și-au făcut fițiuci, nu au tras cu ochiul la colegii din jur.
După cum arată rezultatele, în județul Suceava, am impresia că numai cine nu a vrut nu a luat bacalaureatul. Sau, și aici vine partea mai gravă, numai cine nu a avut bani nu a promovat. Pentru că, dragi cititori, nici nu vă închipuiți câte note s-au cumpărat. Unii dintre dvs. știți cu siguranță despre ce vorbesc. Și despre cine. Pentru cei care nu știu, vă spun că sumele plătite variază în cadrul unor limite destul de mari. În funcție de persoana cu care ai aranjat. Dacă ai plătit direct la comisie, te-ai scos cu doar 500.000 de lei vechi de probă orală și cu 3 milioane de lei (tot vechi) proba scrisă. Dacă ai apelat la niște persoane cu funcții, proba orală a costat 150 de euro, iar cea scrisă 200 de euro.
Iar ca penibilul să fie dus la extrem, aceste sume se mai puteau și negocia, în funcție de nota dorită. Nu-mi cereți nume, că nu pot da. Chiar dacă le știu. Dar, cei care au plătit nu au nici un interes să vorbească, atâta timp cât nu au fost înșelați. Și, slavă Domnului, oamenii care au primit banii sunt de cuvânt, obraz subțire, adevărate caractere. Ce au promis, au făcut.
Stau și mă întreb: ce rost mai are liceul, ce rost mai au cataloagele, cu note, cu absențe, când, cu maxim 1.000 de euro îți poți cumpăra bacul? Și poți lua o medie mare, chiar peste 9,00. Stau și mă gândesc la acei copii care au învățat. Cum se simt ei? Cum s-au simțit când au văzut că cel care a chiulit, cel care nu a deschis o carte în timpul anului, cel arătat cu degetul și de profesori („lasă că o să vină bacul și o să vedeți atunci cum o să-și plângă în pumni”), a luat notă la fel de mare ca ei. Și asta pentru că a fost șmecher și a plătit unde trebuie și pe cine trebuie.
Sunt convins că sita vieții va cerne, mai devreme sau mai târziu. Dar, acești elevi care au învățat, care au luat notele pe bune, părăsesc liceul cu un gust amar. Ultima „lecție” învățată de ei, odată cu examenul de maturitate, este că totul în viață se poate cumpăra. Sunteți bucuroși, domnilor, de ce le-ați predat acum, la final?
Mă mănâncă degetele să vă scriu numele, vouă, celor ce ați vândut acest examen. Dar nu am probe. Aoleu! Nu am probe. Vă rog, dragi cititori, uitați tot ce am scris. Ștergeți cu buretele. În retrag cuvintele. Totul a fost corect la bac. Așa voi spune și dacă, după apariția acestor rânduri, va îndrăzni să mă sune vreunul dintre „negustori” să-mi ceară socoteală.
Îmi retrag cuvintele. Și vă povestesc ceva despre mine. Am o fetiță de 4 ani. E viața mea și, ca orice părinte, îi doresc tot binele din lume. Vreau să meargă la școală, să învețe și să primească note pentru ceea ce știe. La școala generală, la liceu, la facultate. Nu vreau și nu am să dau bani sau bunuri profesorilor, pentru a-i da note mari sau pentru a o trata preferențial. Îmi doresc ca fetița mea și colegii ei să fie tratați și notați în funcție de cum se comportă și de ceea ce vor ști. Spuneți-mi, că poate eu nu înțeleg, sau sunt rupt de realitate – îmi doresc cumva prea mult?