Negocierile pe marginea crizei determinate de posibilitatea creșterii prețului gazului furnizat de Rusia Ucrainei au fost suspendate, vineri, Moscova solicitând Kievului să accepte să plătească până la 1 ianuarie prețul fixat și amenințând că în caz contrar va sista aprovizionarea, relatează Reuters.
Ministrul ucrainean al Energiei, Ivan Placikov, s-a întors la Kiev în cursul nopții de joi spre vineri, după ce a discutat, joi seara, la Moscova, cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, care a oferit un credit Ucrainei, în vederea amortizării impactului creșterii prețurilor la gazele naturale.
Premierul ucrainean, Iuri Ehanurov, a declarat că țara sa nu va accepta propunerea Moscovei, deoarece poate înlocui resursele furnizate de aceasta cu unele mult mai ieftine, provenind din Turkmenistan.
„Cred că acești oameni vor pur și simplu să facă bani”, a afirmat Ehanurov, pentru postul de radio Era.
Compania rusă Gazprom a convenit, joi, să achiziționeze în anul 2006, 30 de miliarde de metri cubi de gaze naturale din Turkmenistan, la prețul de 65 de dolari pe o mie de metri cubi. Cantitatea este aproape egală cu cea furnizată în mod obișnuit de Turkmenistan Ucrainei și mult mai mare decât volumul de gaz cumpărat de Gazprom din această fostă republică sovietică.
Placikov a avut o scurtă întâlnire cu președintele ucrainean, Viktor Iușcenko, în cadrul unei noi runde de negocieri privită cu îngrijorare de către consumatorii europeni, în condițiile în care 80 la sută din cantitatea de gaz furnizat de Rusia Europei tranzitează Ucraina.
Președintele ucrainean a refuzat oferta lui Putin și a declarat că țara sa intenționează să nu plătească mai mult de 70-80 de dolari pe mia de metri cubi, deși Gazprom solicită un preț de 230 de dolari.
La rândul său, Ehanurov a afirmat că Ucraina și Turkmenistan au încheiat o înțelegere referitoare la achizițiile de gaz în anul 2006, ” la un preț mai mic și într-un volum care ne convine”. El a precizat că președintele ucrainean va anunța, în decursul zilei de vineri, detaliile acestui acord cu Turkmenistanul, care până în prezent a furnizat gaz Ucrainei la prețul de 60 de dolari pe mia de metri cubi.
Relațiile dintre Rusia și Ucraina au devenit tensionate de când președintele Viktor Iușcenko a preluat puterea prin înfrângerea rivalului său pro-moscovit, în timpul revoluției pașnice din anul 2004.
Oficialii ucraineni susțin că Gazprom acționează la ordinele Kremlinului, pentru a sancționa politica prooccidentală a Kievului.
Ehanurov le-a cerut ucrainenilor să nu intre în panică din cauza amenințărilor companiei Gazprom de a sista furnizarea de gaz în ziua de Anul Nou, dacă nu se ajunge la o înțelegere. „Nimic nu se va schimba”, a afirmat el.
„Suntem pregătiți pentru orice cataclism. Consumatorii nu vor simți nimic, acesta este cel mai important lucru”, a adăugat premierul.
Consumatorii „vor avea tot gazul necesar. Avem îndeajuns pentru a le satisface necesitățile. Toți vom fi prezenți la lucru, în birourile noastre”, a continuat Ehanurov.
El a reafirmat poziția Ucrainei potrivit căreia, în absența unei noi înțelegeri, va rămâne valabil acordul de aprovizionare încheiat până în anul 2009.
Gazprom susține că mărirea prețului gazului pentru Ucraina reflectă prețurile pieței europene. Ucraina consideră, însă, că noile prețuri nu sunt motivate și amenință să ceară arbitraj internațional în această dispută.
Iușcenko a declarat că Ucraina este pregătită să plătească prețul european și să renunțe la înțelegerile în vigoare – potrivit cărora valoarea plătită pentru gaz compensează costurile de tranzit către consumatorii europeni – dar are nevoie de o perioadă de tranziție pentru a se adapta la noile cheltuieli.
– Europa Centrală se pregătește pentru o eventuală întrerupere a importurilor de gaze
Statele Europei Centrale au pus la punct planuri de constituire a unor rezerve de gaze naturale, ca urmare a disputei dintre Ucraina și Rusia asupra prețurilor, dar au anunțat că nu există informații legate de sistarea livrărilor, transmite Reuters.
Compania rusă Gazprom solicită majorarea prețului gazelor vândute Ucrainei de la 50 de dolari la 230 de dolari pentru o mie de metri cubi, amenințând în caz contrar cu sistarea livrărilor, la 1 ianuarie.
În condițiile în care majoritatea națiunilor europene importă gaze din Rusia prin conducte care tranzitează Ucraina, Gazprom a anunțat guvernele din Europa Centrală că nu poate garanta că livrările vor ajunge la destinație.
Oficialitățile din Cehia, Ungaria, Polonia și România au anunțat însă că sunt pregătite să facă față și că nu se așteaptă la întreruperea importurilor.
Ministrul Economiei, Codruț Șereș, a spus că întreruperea livrărilor din Rusia către România este foarte puțin probabilă.
„Am primit o scrisoare din partea Gazexport – divizia de export a Gazprom – în care se afirmă că vor face tot posibilul pentru soluționarea disputei cu Ucraina. Ne-au asigurat că vor continua livrările de gaze”, a spus Șereș.
Grupul polonez de gaze PGNiG a informat că reprezentanții firmei sunt în legătură permanentă cu compania ucraineană Naftohaz, care administrează gazoductele ucrainene, și nu au primit semnale privind întreruperea livrărilor.
Distribuitorul ceh de gaze naturale, RWE Transgas, a anunțat că va asigura livrările timp de mai multe săptămâni, în cazul escaladării conflictului dintre Rusia și Ucraina.
„RWE Transgaz este un partener de afaceri care își respectă obligațiile atât către cosumatorii cehi cât și cei de pe alte piețe europene”, se arată într-un comunicat al companiei.
Grupul ungar MOL a anunțat că rezervele pe care le deține permit ca livrările către consumatori să nu fie afectate, astfel încât scăderea cu 15-20% a importurilor poate fi suportată fără restricționarea consumului.