Consorțiul RCS & RDS – Antena 1 continuă negocierile cu operatorii de cablu, dar aceste drepturi nu vor fi vândute „sub costurile de achiziție, așa cum își doresc unii operatori de cablu”, afirmă Dan Matiescu, director general Antena 1, într-un comunicat remis MEDIAFAX.
În legătură cu procentul de abonați care pot să urmărească meciurile difuzate de GSP TV, prevăzut în contractul semnat de consorțiul Antena 1-RCS & RDS și de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF), Antena 1 transmite că „absolut toate condițiile impuse în caietul de sarcini și în contract au fost îndeplinite încă de la participarea la licitație și cu atât mai mult în prezent”.
„Potențial, GSP TV are o acoperire de 100%” În plus, se precizează că „potențial, GSP TV are o acoperire de 100% și nu există nici cea mai mică încălcare a caietului de licitații sau a prevederilor contractuale”.
Pe de altă parte, directorul general Antena 1, Dan Matiescu, spune că RCS & RDS – Antena 1 negociază în continuare cu operatorii de cablu, în vederea retransmiterii postului GSP TV.
„Este deja de notorietate faptul că RCS & RDS și Antena 1 au plătit pentru a avea dreptul de transmisie a acestor meciuri. Cum spunea și șeful LPF, Dumitru Dragomir, fotbalul este o distracție care se plătește. Faptul că RCS & RDS și Antena 1 negociază în continuare cu operatorii de cablu dovedește și bunăvoința și buna credință, dar aceste drepturi nu pot fi vândute sub costurile de achiziție, așa cum își doresc unii operatori de cablu, ar fi o procedură interzisă prin lege”, precizează Dan Matiescu, director general Antena 1. „Aș vrea să reamintesc publicului faptul că drepturile de difuzare asupra meciurilor Ligii Întâi au fost câștigate de consorțiul format din RCS & RDS și Antena 1 în urma unei licitații deschise, la care putea participa orice televiziune, orice operator de cablu sau de telefonie mobilă”, susține Dan Matiescu.
El precizează că Antena1 și RCS & RDS și-au adjudecat drepturile de difuzare ale Ligii I de fotbal ca urmare a prezentării celei mai bune oferte – 85 de milioane de euro (fara TVA) – față de celelalte televiziuni și operatori de cablu care au dorit să achiziționeze difuzarea meciurilor din divizia A.
CNA discută marți această problemă Dan Matiescu mai afirmă că telespectatorii pot viziona în prezent postul GSP TV prin solicitarea către operatorul de cablu de a transmite meciurile în cadrul abonamentului, prin abonarea la operatorul de cablu RCS&RDS sau prin achiziționarea unei antene de tip DigiTv.
Situația transmisiei meciurilor din Liga I de RCS&RDS-Antena 1 va fi analizată marțea viitoare de către Consiliul Național al Audiovizualului (CNA). CNA îi va invita, marțea viitoare, pe reprezentanții consorțiului RCS&RDS-Antena 1, la ședința Consiliului, pentru a evalua situația în privința accesului populației la meciurile din Liga I, după cum a declarat, marți, Răsvan Popescu, președintele CNA.




