Neglijarea prezentului

Oamenii ratează bucuria prezentului fiindcă trăiesc în viitor. Blaise Pascal diagnostica situația noastră foarte bine atunci când scria în ale sale Cugetări: „Nu ne gândim aproape deloc la prezent, iar dacă ne gândim este numai spre a-i lua lumina ca să ne orânduim viitorul. Prezentul nu ne este niciodată țel; trecutul și prezentul ne sunt mijloace, și numai viitorul ne este țel. Astfel, nu mai ajungem să trăim niciodată, ci numai nădăjduim să trăim. Pregătindu-ne mereu să fim fericiți, este cu neputință să mai fim vreodată.“
Putem avea planuri pentru mâine, putem avea speranțe pentru mâine, dar e o greșeală să împrumutăm grija zilei de mâine, care poate să nu vină niciodată și să o adăugăm la povara zilei de azi. „Povara zilei de mâine adăugată celei de azi îl poate face să se clatine și pe omul cel mai puternic“, spunea Carlyle.
Când un elev de liceu a primit cartea de algebră la începutul anului școlar, s-a uitat la ultimul capitol și a văzut niște exerciții foarte complicate, pe care nici nu știa de unde să le apuce. Era gata să renunțe la cursuri, dar pe măsură ce anul școlar înainta, a învățat că dacă ia cartea capitol cu capitol și își face temele cu răbdare zi de zi, odată ajuns la problemele dificile de la sfârșitul cărții, va fi dobândit iscusința de a fi în stare să le rezolve. Cei mai mulți dintre noi își dau multă silință să treacă poduri la care nu vor ajunge niciodată. Noi nu facem decât să tragem norul de mâine peste soarele de azi.
(Preluare din volumul Vitamine duhovnicești, Anthony M. Coniaris, vol. 1, Editura Sophia, 2007)