Nedumeriri teve



Mărturisesc că mă reconfortează clasamentul ligii întâi, așa cum arată el astăzi în partea superioară. Dacă Dan Petrescu nu i-ar fi subestimat pe vasluieni și nu-și ținea internaționalii pe bancă, am fi avut la conducere un triumvirat de echipe din provincie (sper că Bursucul a compensat în Scoția). Așa, a rămas doar Poli-CFR, un duet care se va bate în duel chiar în etapa următoare, în ordine inversă. Timișorenii sunt singurii neînvinși, clujenii sunt neînvinși acasă! Din păcate, procentul acela majoritar de români care nu prind gesepeteve-ul, în care sunt inclus și eu, nu se va putea bucura de acest derby adevărat. Anteniștii au ales Steaua-Rapid, să zicem oarecum justificat de data asta, dar cum se face că etapa trecută în loc să vedem Rapid-CFR, am văzut Poli Iași-Steaua (altfel un meci deloc urât)?! Dacă nu știați, echipa din Ghencea a fost vedetă de televiziune generalistă de 7 ori în 10 etape! Pentru comparație, Rapid sau Poli Timișoara n-au avut până acum acces la publicul larg. Nu-i nimic, vor apărea și ele în deschidere la bingo, ca și Universitatea Craiova, dar când le va veni rândul să joace în compania selectă a Stelei!
Înclin să cred că alegerea meciului de la Iași n-a fost făcută pe aceeași bază a nucleului numeros de suporteri, ci din cauza unei strategii îndoielnice de marketing. Trebuia promovat cumva DVD-ul cu drumul spre Sevilla! Dar nu era mai bine să fi fost programată inițiativa asta peste o săptămână, că tot era derby-ul cu Rapid și deci Steaua avea oricum asigurată expunerea cu acoperire națională?!
Și fiindcă tot am ajuns la nedumeriri teve, mă întreb de ce oare este invitat atât de des să-și dea cu părerea prin studiouri numitul Iulian Miu! Mare fotbalist, mare caracter, mare orator… Înțeleg că omul s-a lăsat de dat cu piciorul în minge, că are mult timp liber și se plictisește, dar de ce i se creează cu obstinație condiții să-i plictisească și pe alții cu vocabularul său de buturugă?! La ce spirit critic are, nu-i exclus să-i ia Becali măsurile pentru statuie, că de, e și el o “fostă glorie”!