Cu un an în urmă, la începutul lui 2006, foarte mulți comentatori avertizau că zilele guvernului Călin Popescu Tăriceanu sînt numărate. 2005 trecuse sub semnul obsesiei naționale privind alegerile anticipate. Chiar dacă tentativa prezidențială din vară eșuase, atât Partidul Democrat, cît și Traian Băsescu întreținuseră vie teza privind necesitatea anticipatelor. A trecut și 2006. Anticipatele n-au avut loc. Guvernul a supraviețuit. Un miracol, poate, dar a supraviețuit. Pentru a confirma – nu-i exclus – credința unor occidentali că în România logica politică nu funcționează. Și pentru 2007 am avea toate datele să avansăm profeția unei căderi a guvernului Tăriceanu. Dacă nu prin anticipate, atunci măcar prin crearea unei noi majorități parlamentare. Față de 2006 se pare că datele sînt mult mai convingătoare în sprijinul acestei profeții. Tensiunea dintre președinte și premier a atins nivelul scandalurilor publice. Dacă în 2005 Călin Popescu Tăriceanu a dovedit o remarcabilă stăpânire de sine, în 2006, mai ales spre sfârșit, am putut remarca o ieșire la atac în plan public. Guvernul a devenit minoritar prin plecarea Partidului Conservator din Coaliția de guvernare. Divorțul din Alianță a căpătat aspecte ostentative. Anunțat la finele lui 2006, Partidul Liberal Democrat își va ține Congresul de înființare. Mult mai important, România a fost deja admisă în Uniunea Europeană. Împotriva celor interesați de răsturnarea guvernului nu se mai poate aduce, drept argument, necesara stabilitate internă în vederea aderării.
Sunt multe motive să comparăm situația politică din România cu situația din Europa înaintea primului război mondial. Taberele erau înarmate până-n dinți. Tensiunea atinsese paroxismul. Mai lipsea focul de pistol declanșator. Și el n-a întârziat să se audă la Saraievo.
Și totuși între cele două situații există o diferență esențială. Pentru ca un simplu foc de pistol să declanșeze primul război mondial, a fost necesar ca una dintre tabere – cea a Micii Înțelegeri – să creadă că va putea câștiga războiul. Fără această credință, focul de pistol de la Saraievo ar fi fost inutil.
A ajuns vreuna din taberele din România la convingerea că va câștiga în urma crizei politice declanșate de un incident cu valoarea focului de pistol de la Saraievo?
Greu de răspuns.
Răsturnarea guvernului Tăriceanu, fie prin anticipate, fie printr-o nouă majoritate parlamentară ar fi avut loc mai demult dacă tabăra prezidențială, cea mai interesată în apariția unei crize majore, ar fi fost sigură că va câștiga. N-ar fi fost cine știe ce complicație. Partidul Democrat, Calul Troian al Cotrocenilor în Palatul Victoria, s-ar fi putut retrage din Alianță și de la guvernare de zeci de ori până acum. N-a făcut-o. Și din simplul motiv că Traian Băsescu nu e un sinucigaș politic. Odată declanșată criza – și-a dat el seama – lucrurile ar putea scăpa de sub control.
Va ajunge Traian Băsescu în 2007 la concluzia că o criză politică majoră l-ar putea desemna drept câștigător?
Răspunsul nu e atât de simplu cum pare. După opinia noastră, declanșarea la rece a unei crize rămâne o problemă extrem de complicată pentru Traian Băsescu. Sunt prea multe necunoscute pentru ca domnia sa să riște: de la situația PD după destrămarea Alianței până la necesitatea unui sprijin din partea PSD.
Și totuși, o criză politică majoră nu este exclusă în acest an. Ea ar putea fi declanșată fără voia lui Traian Băsescu. Provocată însă de acțiunile sale împotriva PNL și a guvernului Tăriceanu. E posibil, la un moment dat, ca una dintre aceste acțiuni, inițiate doar pentru a mai slăbi PNL sau pur și simplu din antipatie față de liderul liberal, să ducă la o criză politică majoră.
În acest caz chiar că nu se știe cine va fi până la urmă câștigător.
