Candidatul USL pentru funcția de senator în Colegiul nr. 1 Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc – Gura Humorului, Neculai Bereanu, a intrat în mod oficial în cursa electorală pentru Parlamentul României. Lansarea candidaturii lui Neculai Bereanu pentru funcția de senator în colegiul de munte al județului Suceava a avut loc sâmbătă seara, la Casa Culturii din Câmpulung Moldovenesc, în prezența a câtorva sute de persoane, în cadrul aceluiași eveniment având loc și lansarea candidaturii liberalului Radu Surugiu pentru funcția de deputat în Colegiul nr. 10 Gura Humorului – Câmpulung Moldoveneasc.
Alături de cei doi au venit pentru a-i susține în cursa electorală președintele Consiliului Județean și al PSD Suceava, Cătălin Nechifor, liderul PNL Suceava, Alexandru Băișanu, deputatul Dumitru Pardău, președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, liderul PNL Iași, Relu Fenechiu, secretarul de stat în Ministerul Mediului și Pădurilor Mugurel Cozmanciuc și liderul UNPR Suceava, Cătălina Vartic, precum și primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură. Acesta din urmă și-a declarat susținerea față de cei doi candidați ai USL, îndemnându-i pe câmpulungeni ca pe 9 decembrie 2012 să voteze cu Neculai Bereanu pentru Senat și cu Radu Surugiu pentru Camera Deputaților. În ceea ce-i privește pe Cristian Adomniței, Relu Fenechiu și Mugurel Cozmanciuc, aceștia și-au declarat susținerea totală față de Radu Surugiu pentru funcția de deputat în Colegiul nr. 10, sublinind că acesta este un tânăr care merită să fie votat, care va sprijini în mod sigur toate localitățile colegiului în care candidează și care va face o echipă foarte bună cu Neculai Bereanu.
Bereanu: Am să fac tot posibilul ca această zonă a Câmpulungului să revină la identitatea pe care a avut-o mai demult
Candidatul USL pentru funcția de senator în Colegiul nr. 1 din zona de munte a județului, Neculai Bereanu, a anunțat că își dorește să-i reprezinte pe câmpulungeni în Parlamentul României, pentru a face tot ceea ce îi stă în putință să redea Câmpulungului identitatea pe care a avut-o în trecut. „Am un sentiment de amărăciune și de necaz față de ceea ce se întâmplă astăzi aici, în Câmpulung Moldovenesc. Constatăm că după o perioadă de patru ani de guvernare PDL, zona Câmpulung a ajuns o zonă fără identitate, fără locuri de muncă și neglijată. Și am marea rugăminte să observăm că a apărut o speranță. Această speranță se numește USL. Și am început cu luna iunie, când în Câmpulung a câștigat un primar gospodar și destoinic, în această zonă mai avem primari USL care pot să ne reprezinte cu demnitate și cu ajutorul lui Dumnezeu am câștigat și Consiliul Județean prin domnul președinte Cătălin Nechifor”, a spus Bereanu.
El a subliniat că această echipă, primari – președinte al CJ Suceava, trebuie completată cu viitorii parlamentari USL din această zonă a județului. „În ceea ce mă privește, mulți mă cunosct. De cinci – șase ani de zile ne întâlnim des în această zonă. Pot să vă spun că am să vă reprezint cu demnitate și am să fac tot posibilul ca această zonă a Câmpulungului să revină la identitatea pe care a avut-o mai demult. Cu locuri de muncă, cu gospodari care să-și întrețină familiile, cu oameni care să-și poată crește copiii și care să aibă salarii și pensii decente. Vă sfătuiesc și vă rog ca pe 9 decembrie să ne acordați un vot de încredere, astfel încât să aveți parlamentarii care să vă reprezinte cu demnitate în Parlamentul României”, a mai spus Bereanu.
Cătălin Nechifor: Neculai Bereanu și Radu Surugiu formează echipa de parlamentari pe care o merită această zonă
În discursul său, președintele PSD Suceava și al Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, i-a îndemnat pe câmpulungeni și pe locuitorii din această zonă a județului să voteze echipa de parlamentari pe care o merită acest colegiu, formată din Neculai Bereanu – senator și Radu Surugiu – deputat. „Am venit aici să vorbesc de două nume pe care vreau să le aveți aproape de inima dumneavoastră de bucovineni. Neculai Bereanu, candidat pentru funcția de senator, un om serios, de ispravă, în care am foarte multă încredere. Este un om care e apropiat de zonă, pe care îl știți foarte bine, care a fost lângă dumneavoastră și căruia eu personal vreau să-i dedic ziua de 9 decembrie ca fiind ziua victoriei. Lângă el și lângă experiența lui avem un candidat la Camera Deputaților în persoana lui Radu Surugiu, un tânăr pornit pe treabă. Sunt convins că împreună pot să fie echipa pe care o merită această zonă. Meritați cu adevărat un senator puternic și un deputat puternic aici la Câmpulung”, a spus liderul PSD Suceava.
La rândul său, președintele PNL Suceava, Alexandru Băișanu, a garantat pentru Neculai Bereanu și Radu Surugiu, subliniind că cei doi vor forma echipa de parlamentari care „va aduce lumină în Câmpulung, va sprijini primarul, Consiliul Local și în primul rând va sprijini cetățenii”.
Nechifor: „Nu vă lăsați păcăliți de PDL!”
Președintele PSD Suceava le-a mulțumit câmpulungenilor și locuitorilor din această zonă a județului pentru votul pe care l-au acordat USL-ului la alegerile locale de anul acesta. „Votul pe care ni l-ați acordat atunci înseamnă o responsabilitate pentru noi, cei aleși la nivel local și județean. Și vreau să vă spun cu tot respectul că datorită dumneavoastră și celor care au fost în Parlament, acum avem un Guvern USL. Un Guvern responsabil, care din prima clipă în care a venit la guvernare a încercat și a făcut reparații morale față de cei care au avut de suferit ani buni din cauza PDL-ului și a lui Boc, a lui Băsescu, a lui Flutur, a lui Udrea și a altora ca ei”, a spus Nechifor. El a adăugat că USL a reușit să mărească salariile, să reîntregească pensiile, subliniind că actualul Guvern condus de Victor Ponta a anunțat deja că va majora pensiile începând cu data de 1 ianuarie 2013.
„Mai sunt foarte multe alte decizii care s-au luat în plan politic. Și mă refer și la modalitatea în care se va calcula impozitul pentru persoanele care au salarii mici. Cei care au salarii sub 750 de lei vor plăti un impozit de 8%, cei care au salarii sub 1.000 de lei plătesc doar 12% impozit, și asta înseamnă mai mulți bani în buzunar, iar cei care au salarii mai mari plătesc ca acum, 16%. Asta înseamnă solidaritate și spirit corect față de români, pentru că patru ani de zile am fost în situația în care am fost călcați efectiv în picioare”, a declataz Cătălin Nechifor.
El i-a îndemnat pe alegătorii din zona Câmpulung Moldovenesc să nu se lase păcăliți de PDL, care la alegerile parlamentare și-a schimbat sigla, numele politic și culoarea. „Nu vă lăsați păcăliți de PDL! Nu mai sunt portocalii, sunt albaștri. Albaștri de ce? Că de foame nu cred că sunt. Ei vin din nou în încercarea de a păcăli electoratul. Sunt convins că nu se va întâmpla lucrul acesta, pentru că avem lângă noi foarte mulți oameni capabili și serioși”, a mai spus Nechifor.