Neconstituționalitatea modificărilor Legilor referendumului și Curții Constituționale, astăzi la CC



Curtea Constituțională ia în discuție, astăzi, sesizările PDL privind neconstituționalitatea modificărilor aduse de către Parlament Legii referendumului și Legii de organizare și funcționare a Curții Constituționale.
PDL a depus, miercuri, 27 iunie, sesizările privind neconstituționalitatea modificărilor aduse de Parlament Legii referendumului și Legii Curții Constituționale, a declarat pentru MEDIAFAX deputatul PDL Daniel Buda, președinte al Comisiei juridice a Camerei Deputaților..
„Apreciem că nu e normal să fie scoase de sub controlul Curții Constituționale hotărârile Parlamentului câtă vreme legile și ordonanțele adoptate de Parlament sunt supuse controlului Curții Constituționale. Vorbim de acte juridice care produc efecte și atunci e normal să fie supuse unui filtru al Curții Constituționale”, explica Daniel Buda.
Camera Deputaților a adoptat, în 26 iunie, în calitate de for decizional, cu 187 de voturi „pentru”, 56 „împotrivă” și 5 abțineri, proiectul care modifică Legea referendumului și instituie demiterea președintelui, la referendum, prin votul majorității celor prezenți la urne.
Proiectul schimbă condiția de validare a referendumului de demitere a președintelui din întrunirea votului majorității alegătorilor înscriși în listele electorale în votul majorității celor prezenți la urne.
De asemenea, Senatul, în calitate de for decizional, a adoptat, în 25 iunie, cu 70 de voturi „pentru”, patru abțineri și 18 voturi „împotrivă”, proiectul de lege care scoate hotărârile Parlamentului de sub controlul Curții Constituționale.
În 4 iulie, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care elimină hotărârile Parlamentului dintre actele asupra cărora se poate pronunța Curtea Constituțională. „Ordonanța de Urgență este constituțională, nu afectează drepturile constituționale ale Curții Constituționale, nici structura Curții Constituționale. Este o ordonanță de urgență care stabilește drepturile CC cele care sunt prevăzute în Constituție. Niciuna dintre puterile Curții nu dispare, dar una dintre puterile Parlamentului revine în drepturile sale”, a explicat Valeriu Zgonea, noul președinte al Camerei, numit după ce Roberta Anastase a fost revocată din funcție.
În 5 iulie, Guvernul a modificat prin ordonanță de urgență Legea referendumului, stabilind că președintele poate fi demis cu majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul țării, ale cetățenilor participanți.
Ordonanța prin care Guvernul modifică Legea referendumului prevede că președintele României este demis la referendum cu majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul țării, ale cetățenilor participanți, arătându-se că modificarea a fost deja acceptată de judecătorii Curții Constituționale.
Ministrul delegat pentru Relația cu Parlamentul, Mircea Dușa, afirma că Guvernul a eliminat astfel o discriminare care aducea „atingeri grave” drepturilor cetățenești cu referire la articolul 16 din Constituție, în sensul că se creează discriminări pozitive pentru anumite persoane în cadrul unui referendum național.
Vineri, 6 iulie, chestorul Senatului Dan Radu Rușanu a anunțat că Biroul Permanent a aprobat intrarea Ordonanței privind referendumul în procedură parlamentară, urmând a primi aviz și raport de la Comisii în august și a se convoca o nouă sesiune extraordinară pentru votul final.
Rușanu a precizat că Ordonanța de urgență a intrat în procecdură parlamentară, deci este în vigoare.