Candidatul PSD Suceava pentru alegerile europarlamentare din toamna acestui an, Cătălin Nechifor, a anunțat că își propune, în situația în care va ajunge în Parlamentul European, să aibă minim cinci priorități pe care să încerce să le îndeplinească.
Nechifor a precizat că intenționează ca pe blogul său, catalinnechifor.blogspot.com, să inițieze o listă de discuții în care sucevenii vor avea posibilitatea să spună care ar trebui să fie prioritățile unui europarlamentar din România. El a afirmat că cei car vor intra pe site-ul său vor avea posibilitatea să voteze și să stabilească care sunt cele mai importante probleme ale României și ale județului Suceava care ar putea să fie rezolvate de un parlamentar european.
„Voi decide care sunt cele cinci priorități, și mă voi lupta pentru rezolvarea lor. Și cred că, în condițiile în care acest mandat de europarlamentar nu este unul complet, cinci probleme ar putea fi rezolvate”, a declarat Cătălin Nechifor.
Pe de altă parte, el afirmat că proiectul tinerilor liberali suceveni, intitulat „Promovăm România” este tardiv și nu va avea rezultatele scontate. Nechifor a precizat că deși în cadrul acestui proiect sucevenii au posibilitatea să se exprime în scris cu privire la așteptările pe care le au de la viitorii europarlamentari români, această acțiune nu reprezintă decât o acțiune pre-electorală.
„Liberalii nu aveau nici o interdicție, până în momentul de față, să promoveze oamenii de valoare, produsele și obiceiurile tradiționale din această zonă a țării, așa cum au anunțat că vor să facă în urma realizării acestui proiect. Și este păcat că au început să facă acest lucru acum”, a spus Cătălin Nechifor.
El a adăugat că, în situația în care va fi ales europarlamentar, va prelua o parte din opiniile sucevenilor notate pe panourile PNL, astfel încât ele să fie rezolvate.






