Nechifor vrea să înființeze două comitete consultative pe probleme economice și sociale



Liderul PSD Suceava și președintele ales al Consiliului Județean, Cătălin Nechifor
Liderul PSD Suceava și președintele ales al Consiliului Județean, Cătălin Nechifor

Liderul PSD Suceava și președintele ales al Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, a anunțat că intenționează să înființeze două comitete consultative, unul pe probleme economice și unul pentru probleme sociale. Cătălin Nechifor a precizat că cele două comitete vor fi înființate după instalarea sa în funcția de președinte al CJ Suceava, care va avea loc la mijlocul acestei săptămâni.
„Voi da drumul la două comitete consultative, cel economic și cel social, imediat după instalare, pentru că am nevoie de specialiști, de consultanți și de oameni implicați. Și avem nevoie să decidem împreună”, a explicat președintele PSD Suceava. Cătălin Nechifor a arătat că din comitetul consultativ economic vor face parte agenți economici, „care fac afaceri corecte” în Suceava, în timp ce comitetul social va avea în componență reprezentanți ai societății civile, sindicate, precum și „toți cei care vor să participe activ la viața județului Suceava”.
„Comitetul economic va funcționa în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Suceava, în timp ce comitetul social va funcționa în legătură directă cu administrația județeană, fiind implicată și Prefectura, prin Comisia de dialog social”, a mai spus Cătălin Nechifor.