Investiții

Nechifor vrea să atragă 190 de milioane de euro pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare

Autoritățile județene vor să atragă fonduri europene în valoare de 190 de milioane de euro prin Programul Operațional Sectorial – Mediu etapa a doua pentru a continua investițiile de extindere a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare.
Președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, a declarat că suma necesară a rezultat din auditul realizat de compania Jaspers la nivelul județului Suceava. El a spus că în calcul vor fi luate mai multe variante de lucru. „După această perioadă când banii europeni vor fi disponibili pe noua formulă de finanțare 2014-2020 putem să atacăm și alte fronturi de lucru. Ca noutate vor exista și localități care până în prezent nu au beneficiat de astfel de investiții, dar care sunt obligatoriu membre în Asociația Județeană de Apă Canal, și localități care în același timp ca o condiție suplimentară dispun de cofinanțare locală. Chiar dacă procentul de cofinanțare nu este mare, sumele de bani sunt mari pentru că investițiile sunt foarte costisitoare”, a spus Nechifor.
El a adăugat că la includerea localităților pe lista investițiilor în apă și canalizare se va ține cont de structura populației stabile, precum și de numărul de turiști atrași în acele zone. „Obiectivul principal este acela de a crea un operator regional ACET puternic, capabil să ofere servicii de calitate și care să poată deveni o companie sustenabilă. Ne adresăm în primul rând comunităților compacte, care au potențial, care au și capacitate de a plăti lunar acel consum de apă pe care populația îl va avea la dispoziție”, a spus Nechifor.
El a adăugat că pentru localitățile care nu vor putea îndeplini aceste condiții din cauză că fie că nu au capacitate de a asigura cofinanțarea, fie că nu sunt integrate în structura Asociației Județene de Apă Canal vor fi căutate alte surse de finanțare complementare, cum ar fi Programul Național de Dezvoltare Locală sau varianta de finanțare din bani pe vechea axă 322.

Recomandări

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată DIGITALIZAREA IMM-URILOR – GRANT DE PÂNĂ LA 100.000 EURO PE ÎNTREPRINDERE CARE SĂ SPRIJINE IMM-URILE ÎN ADOPTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Digitalizarea activității societății COZONAC BUJOR SRL prin achiziția de active corporale și necorporale