Intenție

Nechifor vrea parteneriat cu orașul Cernăuți pentru titlul de „capitală europeană a culturii” în anul 2023

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor
Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, consideră că Suceava mai are o șansă să obțină titlul de „capitală europeană a culturii” în 2023, an în care orașul Cernăuți, din Ucraina, ar putea aplica pentru acest titlu. Cătălin Nechifor a spus că după ce Suceava a ratat șansa de a obține acest titlu în anul 2021, ar mai exista posibilitatea încheierii unui parteneriat cu Cernuți, pentru a sprijini candidatura acestui oraș, într-un format de promovare a Bucovinei istorice.
„În anul 2023, Ucraina este țara care va avea o capitală europeană a culturii. Pentru anul 2021, din păcate, s-a pierdut șansa asta, dar eu sunt convins că dacă există în continuare interes din partea ucraineană, noi cu siguranță o vom susține, cum am susținut și prima parte, pentru 2021. Însă de această dată avem un avantaj legat de timp, și vreau să vă spun că inclusiv în urmă cu o săptămână și jumătate m-am întâlnit cu domnul primar din Cernăuți și am discutat subiectul”, a spus Nechifor.
El a precizat că există un foarte mare interes din partea orașului Cernăuți pentru a aplica pentru obținerea titlului de capitală europeană a culturii în anul 2023. Președintele CJ Suceava a adăugat că îl bucură și faptul că s-a clarificat și situația politică la Consiliul Regional din Cernăuți, existând deja o structură de conducere aleasă, și a precizat că își dorește organizarea unei întâlniri cu aceasta.
„Sper să avem o întâlnire cu noua conducere și în felul acesta să vedem foarte clar care este planul de discutat și de realizat, și în ce măsură putem colabora. Iar Consiliul Județean Suceava va fi în mod categoric partener cu orașul Cernăuți, dacă acest lucru este în continuare acceptat”, a arătat Cătălin Nechifor. El a precizat că Cernăuți are șansa de a obține în anul 2023 acest titlu, precizând că este convins de faptul că autoritățile acestui oraș au înțeles că varianta de a candida la nivel regional are șansă de câștig. „Cu aplicant principal pe această variantă municipiul Suceava, din păcate nu s-a înțeles că șansele de câștig erau mai mari. Cu orașul Cernăuți sper să se înțeleagă pentru că este o variantă foarte puternică, ce are șanse de calificare și de câștigare a acestui titlu foarte important. Ne avantajează în anul 2023 și proximitatea spațiului european, pentru că Cernăuți este la granița Uniunii Europene și în felul acesta putem demonstra faptul că fiind vecini putem colabora, putem să gândim proiecte importante în comun. Și cred foarte mult că ceea ce înseamnă cultură, înseamnă că nu există bariere, nu există un format de separare. Cultura traversează și frontierele, și sufletul, și traversează, din fericire, și timpul. Acest lucru ni l-am dorit și în această vară, dar nu s-a putut, pentru că strategia adoptată la Suceava nu a presupus colaborarea cu orașul Cernăuți. Și sper să fi învățat toți din această experiență nefericită de la Suceava”, a explicat Cătălin Nechifor. El a mai spus că la acest proiect comun urmează să se muncească în următorii doi ani, dacă și Cernăuți va dori încheierea unui parteneriat, urmând ca cel mai probabil selecția pentru titlul de capitală europeană a culturii în 2023 să aibă loc în anul 2017.

Recomandări

Construirea variantei ocolitoare a orașului Gura Humorului a fost scoasă la licitație de Consiliul Județean

Șoldan anunță că șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi scoasă la licitație până la finalul anului 2025

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni
Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Șoldan vrea ca până la finalul acestui an să scoată la licitație proiectul șoselei de centură a orașului Gura Humorului

Pr. Mihai Cobziuc și prof. univ. dr. Ștefan Purici au primit titlul de „Omul Anului – 2025”, la Cernăuți