Proiect

Nechifor vrea o promovare mai intensă a turismului ecologic



Cătălin Nechifor: „Mă bucur că la acest târg din Suceava au venit foarte mulți expozanți care au idei inovatoare în acest sens”
Cătălin Nechifor: „Mă bucur că la acest târg din Suceava au venit foarte mulți expozanți care au idei inovatoare în acest sens”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că își dorește o promovare și o dezvoltare mai puternică a turismului ecologic din județul Suceava. Nechifor a participat în cursul zilei de ieri la deschiderea Târgului de Turism al Bucovinei, precizând că pe lângă turismul religios trebuie promovat și ecoturismul, turismul rural, precum și alte activități care să atragă turiștii în județul Suceava.
„Eu cred că la ceea ce avem până acum în Suceava ca dominantă a turismului, trebuie să găsim niște nișe și alte activități și mijloace de promovare turistică”, consideră șeful administrației județene. El a arătat că cel puțin la nivel regional județul Suceava este lider la turismul religios, cu mănăstirile din Bucovina, însă este necesară găsirea unor noi forme de turism pentru a atrage cât mai mulți turiști.
Cătălin Nechifor a ținut să precizeze că în județul Suceava se poate dezvolta ecoturismul, „iar asta înseamnă că Bucovina, așa cum o știm, curată și cu foarte multe resurse naturale și de o foarte mare capacitate, poate să devină o destinație turistică ecologică”. Nechifor consideră că turismul ecologic poate fi un element important de promovare în străinătate a județului Suceava.
Președintele CJ Suceava a mai adăugat că și turismul activ poate fi o activitate care ar putea să cunoască o dezvoltare importantă în următoarea perioadă.
„Mă bucur că la acest târg din Suceava au venit foarte mulți expozanți care au idei inovatoare în acest sens. Văd că există interes și pentru promovarea sporturilor de iarnă, a sporturilor extreme, iar asta înseamnă completarea unei palete existente. Asta deoarece vrem ca din turism să obținem venituri suplimentare și nu doar casă și masă, așa cum din păcate avem în foarte multe situații”, a mai declarat Cătălin Nechifor.
El a spus că preocuparea administrației județene este să sprijine dezvoltarea turismului, având în vedere că această activitate poate să aducă venituri importante localităților din județul Suceava. Mai mult, Nechifor a subliniat că dezvoltarea turismului ar însemna și creșterea numărului de locuri de muncă. „Contez în această ecuație și pe suportul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, atât în plan de promovare, cât și ca finanțare. Asta pentru că pe lângă componenta de turism, ministerul oferă și soluții financiar prin programe europene, dar și prin programe cu bani românești pentru dezvoltarea turismului”, a arătat președintele CJ Suceava.
Sfaturi pentru creșterea numărului de zile pe care turiștii le petrec în Bucovina
La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Cristian Bărhălescu, a ținut să precizeze că Bucovina are anumite repere care evidențiază această zonă a țării, însă în momentul de față ar fi necesară o reașezare pe piața turistică internațională.
„Datorită faptului că aici turiștii vin doar pentru o zi sau două să vadă obiectivele turistice, trebuie să fie create activități și evenimente care să genereze un interes mai mare. Și de aceea este necesară o cooperare între pensiuni, o cooperare cu primăriile, Consiliul Județean și cu agențiile de turism care promovează pachetele de servicii”, consideră Bărhălescu. El a mai adăugat că Bucovina poate să devină mai cunoscută pe plan internațional prin promovarea gastronomiei, dar și a altor activități, precum river-rafting sau cicloturism.