Vizite

Nechifor va pleca la Lille și Viena pentru două întâlniri pe teme economice



Noul președinte USL al Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, va participa la două întâlniri pe teme economice care vor avea loc la Lille, în Franța, și în Viena, Austria. Nechifor a declarat, în cadrul primei ședințe a Consiliului Județean Suceava, că administrația județeană a primit o invitație din partea Ambasadei Austriei la București pentru a participa la cea de-a doua ediție a unui simpozion intitulat „Dialog Bucovinean”, care va avea loc în data de 4 iulie a.c., și la care vor fi prezenți și reprezentanți din Ucraina și Austria. Cătălin Nechifor a precizat că la această întâlnire va participa și o delegație de zece oameni de afaceri din județul Suceava.
„Vreau să le mulțumesc celor din Viena pentru ideea de a susține acest tip de dialog bucovinean. Vom merge acolo împreună cu o delegație de oameni de afaceri, care vor participa la o dezbatere în prezența domnului ambasador al Austriei în România, dezbatere realizată împreună cu Ministerul Federal al Afacerilor Europe și Internaționale al Republicii Austria”, a spus Nechifor.
El a mai adăugat că o altă invitație, pe care a primit-o destul de târziu de la compartimentul tehnic al CJ Suceava, a fost adresată de către Departamentul de Nord din Franța, regiune cu care administrația județeană are încheiat un protocol de colaborare. Cătălin Nechifor a spus că va fi prezent în perioada 26 – 28 iunie a.c. la Lille, acolo unde va avea loc un proiect economic și comercial, la care vor participa și mai mulți agenți economici suceveni.