Mesaj

Nechifor, transferat prin sms-uri de la PSD la UNPR



Cătălin Nechifor: „Cred în șansa PSD și vreau să construim echipa care să ne aducă în situația de a fi din nou primii”
Cătălin Nechifor: „Cred în șansa PSD și vreau să construim echipa care să ne aducă în situația de a fi din nou primii”

Deputatul PSD de Suceava Cătălin Nechifor a fost ieri ținta unui atac lansat prin mesaje (sms-uri) pe telefoanele mobile. Mai mulți membri PSD, dar și reprezentanți ai presei au primit sms-uri care-l dădeau pe Nechifor plecat de la PSD în tabăra noului partid constituit în jurul independenților din Parlament, și anume UNPR (Uniunea Națională pentru Progresul României).
„Nechifor a bătut palma cu independenții. Dacă nu va câștiga șefia PSD, și se pare că așa va fi, va prelua conducerea interimară a independenților la Suceava”, este mesajul recepționat ieri pe telefoanele mobile.
Cătălin Nechifor a declarat că „sms-ul otrăvit” i-a provocat „o mare mâhnire”, precizând că mesajul a fost trimis cu scopul de a-l denigra, în condițiile în care s-a înscris în cursa pentru șefia Organizației Județene Suceava a PSD la alegerile programate pentru data de 15 mai. Nechifor și-a reafirmat hotărârea de a candida „pentru că nimeni și nimic nu mă poate opri”.
„Cred în șansa PSD și vreau să construim echipa care să ne aducă în situația de a fi din nou primii. Am acum alte preocupări, mă gândesc mai degrabă la ceea ce va trebui sa facem împreună după alegerile din 15 mai și nu mă interesează cine a trimis acel sms otrăvit, poate fi cineva din partid, dar în același timp poate fi cineva de la PD-L, pentru că lui Gheorghe Flutur nu îi este indiferentă starea din PSD și modul în care noi ne propunem să redevenim din nou primii în județ. Am declarat că nu voi candida decât la funcția de președinte al Organizației Județene a PSD, este o hotărâre definitivă și irevocabilă, pentru că mi se pare incorect să spun altui coleg să se dea la o parte, în condițiile în care competiția interna va fi câștigată de altcineva”, a declarat deputatul PSD de Suceava.
„Am o datorie morală față de PSD”

El a spus că nu a plecat și nu va pleca din PSD pentru că are o datorie față de PSD și de cei care l-au susținut să ajungă deputat.
„Nu am plecat niciodată din acest partid, nu am făcut parte din nici un alt partid, aici m-am născut ca om politic, iar datoria mea morală este față de PSD și față de membrii de partid, colegii mei, care m-au susținut și sper să mă susțină și de acum înainte și, evident, față de alegătorii care mi-au acordat încrederea lor când am fost ales europarlamentar și mai apoi deputat în colegiul 4 Fălticeni”, a mai spus Nechifor.
Trebuie spus că în cursa pentru șefia Organizației Județene Suceava a PSD și-au mai anunțat candidaturile deputații Eugen Bejinariu și Ioan Stan și șeful Oficiului Județean pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, Ovidiu Donțu.