Nechifor susține că USL îi va oferi șansa lui Băsescu de a ieși din scenă pe ușa din față a istoriei



Președintele Organizației Județene a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat că Uniunea Social Liberală (USL) îi va oferi șansa președintelui României, Traian Băsescu, să iasă din scenă pe ușa din față a istoriei dacă după alegerile parlamentare de anul viitor, pe care susține că USL le va câștiga, îl va accepta pe liderul social-democrat, Victor Ponta, în postul de prim-ministru.
„2012 înseamnă și alegeri parlamentare, înseamnă schimbarea guvernului, un nou prim-ministru, o nouă majoritate parlamentară, un nou program de guvernare. Vreau să-i spun lui Traian Băsescu că anul viitor o să-i facem un cadou important chiar aproape de Crăciun. Cadoul pe care i-l facem anul viitor lui Băsescu este să-și încheie mandatul nu pe ușa din dos a istoriei, ci pe ușa din față. Traian Băsescu are o șansă fenomenală să-l accepte prim-ministru din partea USL pe Victor Ponta, așa cum spun și bunul-simț și moralitatea și legalitatea și constituționalitatea. Nu o să-i fie foarte greu, pentru că USL oricum va avea majoritate în Parlament și în felul acesta cadoul pe care i-l facem lui Traian Băsescu este să-și închidă acest mandat prezindențial într-o manieră în care să nu fie considerat un președinte dăunător pentru România, un președinte căruia, în final, după 60 de ani, i-a venit mintea la cap”, a declarat Nechifor.