Unica soluție pentru România este o guvernare social-liberală care să aibă ancore puternice în zona PSD și PNL. Așa susține liderul județean al PSD, deputatul Cătălin Nechifor, care a ținut astfel să-i dea o replică președintelui PNL, Crin Antonescu, potrivit căruia între PSD și PNL nu poate fi vorba de asociere în viitor, ci doar de colaborare în vederea schimbării actualei guvernări și apărării statului de drept. Antonescu declarase tranșant la Suceava că PSD și PNL sunt două partide foarte diferite care sunt destinate în perspectivă unei confruntări politice și nu unei formule de asociere. În plus, el le-a reproșat social- democraților că au venit la guvernare alături de PD-L la prima strigare a lui Traian Băsescu accentuând pe faptul că nici un liberal nu a fost vreodată membru într-un cabinet Emil Boc. Președintele PSD Suceava consideră că afirmațiile liderului liberal „sunt chestiuni spuse pentru a da
bine, pentru a fi auzite de alții” și crede că acum românii își doresc mai mult ca oricând stabilitate, coerență și un pact de colaborare fără agresiune verbală între forțele politice din Parlament, în special între PSD și PNL. El i-a amintit lui Antonescu că și PNL avut miniștri în cabinetul Boc nominalizându-i pe Sebastian Vlădescu și Cătălin Predoiu.
Nechifor este de părere că lui Crin Antonescu îi plac foarte mult poveștile și că se crede un fel de Făt Frumos. „Dacă este să mă iau și după informațiile ce vin din zona prezidențială cu acel nou partid Albă ca Zăpada anunțat de consilierii lui Băsescu, vreau să-i spun lui Crin Antoenscu că în Albă ca Zăpada Făt Frumos are rol secundar. În Albă ca Zăpada majoritatea rolurilor importante sunt ale piticilor. Dacă Crin Antonescu vrea să joace în Albă ca Zăpada ca și pitic, e treaba lui, dar vreau să-i spun pe de altă parte că rolul unuia dintre pitici, Mutulică, e deja ocupat. El va fi cu siguranță alocat lui Emil Boc, care după ce va termia guvernarea la propriu și la figurat nu va fi decât un Mutulică, un pitic în Albă ca Zăpada, care nu va avea cuvinte și care nu va avea ce să spună nici lui, nici urmașilor săi despre ceea ce a făcut în România ca prim ministru”, a declarat Nechifor.