Atenționare

Nechifor susține că jandarmii i-au bruscat pe protestatarii suceveni

Conducerea social-democraților suceveni a anunțat că în perioada următoare numărul membrilor PSD care se vor alătura protestatarilor din fața Palatului Administrativ va fi mai mare, cu scopul de a-i proteja pe manifestanți. Președintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a criticat faptul că în cursul săptămânii trecute jandarmii i-au legitimat pe protestatari într-un mod brutal.
„Fac un apel public la jandarmi să-și facă datoria, dar în limita legii. Am observat săptămâna trecută cum jandarmii de la Suceava au intervenit mai brutal în zona protestatarilor, în rândul celor care sunt de o lună și ceva în fața Prefecturii și care protestează pașnic pentru drepturile lor”, a declarat Nechifor.
El a precizat că jandarmii suceveni și-ar fi permis că acționeze într-o manieră brutală atunci când i-au legitimat pe protestatari, precizând că forțele de ordine au făcut acest lucru pentru a-i spune șefului administrației județene, Gheorghe Flutur, cine sunt manifestanții din fața Palatului Administrativ.
„Am văzut ulterior cum o delegație a protestatarilor a fost chemată la consultări, după ce a fost selectată atent de către cei care sunt în slujba lui Gheorghe Flutur. Și vreau să-i asigur pe acești protestatari că în ceea ce ne privește niciodată nu o să forțăm nota, nu o să facem astfel de abuzuri”, a spus Cătălin Nechifor.
El a subliniat faptul că, pentru ca astfel de situații să nu se mai repete, social-democrații vor fi prezenți în număr mai mare alături de manifestanții din fața Palatului Administrativ, pentru a le asigura o stare de siguranță și normalitate.
„Poate că prezența noastră în piață va pune într-o situație mai defensivă și forțele care intervin acolo, Jandarmerie, SRI sau alte structuri ale serviciilor. Cred că ceea ce am câștigat la Revoluție, referitor la dreptul de a vorbi liber, de a manifesta și de a ne exprima public, trebuie garantat cu orice preț. Și în acest moment, fragilitatea sistemului democratic din România ne obligă să luăm astfel de măsuri”, a arătat liderul PSD Suceava, care a spus că organizația pe care o conduce își asumă în mod categoric prezența alături de protestatari.

Recomandări

Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte

13 amenzi, de la 500 de lei la 10.000 de lei, pentru protestatarii de la Salcea, pentru pătrunderea în biroul primarului

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan: ”Astăzi, Suceava a fost capitala obiceiurilor de iarnă”

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de episcopul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan

Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de preotul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan
Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de preotul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan

Expoziție cu obiecte realizate de persoane cu dizabilități și momente artistice, în campania „Deschide ochii, deschide inima”