Politic

Nechifor și candidatul PSD pentru Primăria Liteni, Vasile Costan, s-au întâlnit cu locuitorii acestui oraș



Cătălin Nechifor: „CJ Suceava și Guvernul PSD condus de Victor Ponta au sprijinit orașul Liteni”
Cătălin Nechifor: „CJ Suceava și Guvernul PSD condus de Victor Ponta au sprijinit orașul Liteni”

Președintele Consiliului Județean și al PSD Suceava, Cătălin Nechifor, și candidatul acestui partid pentru Primăria Liteni s-au întâlnit miercuri cu locuitorii acestui oraș. Cătălin Nechifor și Vasile Costan au fost prezenți pe drumul județean 208 C, între Liteni și localitatea Valea Glodului, drum care a fost reabilitat și modernizat cu fonduri alocate de Consiliul Județean. Nechifor a precizat că investiția a constat în modernizarea acestui drum pe o lungime de șase kilometri, acesta făcând legătura între Liteni și Vulturești. „Acum trebuie să schimbăm numele localității din Valea Glodului în Valea Asfaltului. E o legătură pe care o așteptați de 27 de ani. Este o investiție utilă atât pentru cei care trăiesc în Liteni, cât și pentru cei care trăiesc în această zonă. Sunt șase kilometri într-o zonă dificilă și am lucrat cu forțe puternice. Știți cât praf era aici și cât de mult se strica drumul, pentru că veneau apele de pe dealuri și se strica foarte mult acostamentul, dar acum aveți asfalt”, le-a transmis Cătălin Nechifor locuitorilor orașului Liteni.
Ulterior președintele PSD Suceava s-a întâlnit cu peste 100 de localnici în zona Runc a orașului Liteni, la discuții fiind prezenți candidatul PSD pentru Primăria Liteni, Vasile Costan, dar și deputații Ioan Stan și Eugen Uricec.
În cadrul discuțiilor, Cătălin Nechifor a subliniat în mod special sprijinul pe care fosta guvernare PSD condusă de Victor Ponta și administrația județeană l-au acordat acestui oraș. Nechifor a arătat că un proiect important pentru Liteni aprobat de Guvernul Ponta a fost cel pentru apă și canalizare în localitățile Liteni, Rotunda, Siliștea Corni și Roșcani, suma totală fiind de 57 de miliarde de lei vechi. El a amintit și de investiția de 287 de miliarde de lei vechi la podul de peste râul Suceava din satul Roșcani.
„Au fost bani pe care îi meritați, pentru că 700 de hectare rămase peste apă nu se puteau lucra, iar oamenii nu puteau să-și aducă producția acasă. Și am făcut-o. Nu am lucrat eu cu mâna mea, dar în guvernarea PSD a lui Victor Ponta s-au adus acești bani în oraș”, a spus Cătălin Nechifor. El a arătat că tot în timpul guvernării PSD orașul Liteni a primit un microbuz școlar nou, cu 28 de locuri. „Apoi avem reabilitarea grupului școlar prin Programul Operațional Regional, proiect de 14 miliarde de lei vechi, care s-a finalizat pe 23 decembrie 2015. Acești bani au fost aduși de guvernarea Ponta, de PSD. Apoi, vorbim de proiectul de la Școala Gimnazială cu clasele I-VIII din Siliștea, de 10,58 miliarde de lei vechi, finalizat pe 31 decembrie 2015, aprobat tot de Guvernul Ponta”, a spus liderul PSD Suceava, care a adăugat că „La capitolul drumuri ne-am făcut datoria, în învățământ ne-am făcut datoria, la apă-canal ne-am făcut datoria. Și sigur că mai avem treabă de făcut în continuare. Dar avem nevoie aici de un om care pricepe, care e bun gospodar, care a fost director la Suceava și a renunțat la serviciul de acolo, unde era mai bine plătit, pentru că ține foarte mult la Liteni. Iar acest om este Vasile Costan”.
Nechifor: Vasile Costan va putea să schimbe în bine orașul Liteni
Cătălin Nechifor a subliniat că Vasile Costan va fi primarul care știe cum se fac proiecte europene și guvernamentale, are încredere că acesta va putea să schimbe în bine orașul Liteni.
Pe de altă parte, Nechifor a spus că CJ Suceava s-a asociat cu județul Iași pentru construcția unui drum alternativ pe ruta Dolhasca – Liteni – Udești – Ipotești – Moara – Stroiești – Dărmănești, un drum care va schimba radical accesul în această zonă.
„Vorbim de 80 de kilometri, cu o structură de drum foarte bună, care va schimba radical accesibilitatea în zonă. Pe aici va fi drumul de trafic pentru producția agricolă, pentru că avem un alt proiect important la Suceava, unde vrem să construim cu noul primar, Tiberius Brădățan, un parc agricol-industrial și logistic”, a explicat Nechifor.
El i-a îndemnat pe locuitorii din Liteni să voteze cu social-democrații, subliniind că atât el, cât și fostul premier Victor Ponta au sprijinit acest oraș în ultimii ani. „Dacă credeți că ne-am făcut datoria, noi, la județ, să ne votați în continuare și vă mulțumesc pentru asta. Dar mult mai important este, având acum temelia creată la alegerile locale, să închidem cu parlamentarele și să-l punem pe Victor Ponta din nou la treabă ca prim-ministru și să facem în felul acesta ca România să redevină ce trebuia. Din păcate în șase luni de zile, patru miniștri au fost schimbați din Guvernul actual. Nu se poate în felul acesta. Avem nevoie de oameni responsabili, pregătiți să-i puneți la treabă, să ne dați încrederea asta, pentru că vedeți că noi am făcut ceva pentru orașul Liteni”, a declarat Nechifor.
El le-a mai spus locuitorilor din Liteni că pe vremea Guvernului PSD condus de Victor Ponta subvențiile erau acordate la timp, în perioada octombrie – noiembrie, iar acum, în timpul Guvernului format din „tehnocrați de dreapta” agricultorii nu și-au primit nici în momentul de față subvențiile în totalitate.


Peste 100 de oameni au participat la întâlnirea cu Vasile Costan și Cătălin Nechifor
Peste 100 de oameni au participat la întâlnirea cu Vasile Costan și Cătălin Nechifor
Cătălin Nechifor: „CJ Suceava și Guvernul PSD condus de Victor Ponta au sprijinit orașul Liteni”
Cătălin Nechifor: „CJ Suceava și Guvernul PSD condus de Victor Ponta au sprijinit orașul Liteni”


Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Eșec dezastruos al coaliției de guvernare: în 6 orașe, inclusiv în Suceava, și în 6 comune Antonescu a fost pe locul 4

Eșec dezastruos al coaliției de guvernare: în 6 orașe, inclusiv în Suceava, și în 6 comune Antonescu a fost pe locul 4
Eșec dezastruos al coaliției de guvernare: în 6 orașe, inclusiv în Suceava, și în 6 comune Antonescu a fost pe locul 4

Eșec dezastruos al coaliției de guvernare: în 6 orașe, inclusiv în Suceava și în 6 comune Antonescu a fost pe locul 4

Eșec dezastruos al coaliției de guvernare: în 6 orașe, inclusiv în Suceava și în 6 comune Antonescu a fost pe locul 4
Eșec dezastruos al coaliției de guvernare: în 6 orașe, inclusiv în Suceava și în 6 comune Antonescu a fost pe locul 4