Declarații

Nechifor și Băișanu au pus tunurile pe Lungu în cazul proiectului „Suceava, capitală culturală europeană”

Cătălin Nechifor: „Autoritatea trebuie exercitată la nivelul Primăriei Suceava, iar dacă domnul Lungu are nevoie de ajutor, să facă o invitație și voi participa la discuții”
Cătălin Nechifor: „Autoritatea trebuie exercitată la nivelul Primăriei Suceava, iar dacă domnul Lungu are nevoie de ajutor, să facă o invitație și voi participa la discuții”

La distanță de numai o oră, președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, și deputatul Alexandru Băișanu l-au criticat pe primarul Ion Lungu pentru faptul că nu se implică mai deloc în proiectul „Suceava, capitală culturală europeană”. Asta în condițiile în care termenul limită pentru finalizarea proiectului în vederea depunerii la comisia care să-l analizeze se apropie cu pași repezi.
„În ședința de Consiliu Județean din 24 iulie s-a decis că susținem necondiționat proiectul «Suceava, capitală culturală europeană». Numai că nimeni nu se obosește să facă ceva. Autoritatea trebuie exercitată la nivelul Primăriei Suceava, iar dacă domnul Lungu are nevoie de ajutor, să facă o invitație și voi participa la discuții. Probabil că dacă vom lungi discuțiile vom constata că 10 octombrie a trecut și nu am făcut nimic. Am văzut că domnul Lungu a venit din concediu, dar acolo, la primărie, există o majoritate consolidată din punct de vedere politic, iar ei trebuie doar să spună dacă au nevoie de sprijinul CJ Suceava”, a declarat Cătălin Nechifor.
La rândul său, deputatul Alexandru Băișanu a tras un semnal de alarmă vizavi de acest proiect și de șansele ca el să prindă viață.
„Îl rog pe domnul primar Ion Lungu, așa cum l-am rugat acum 62 de zile, îi rog pe președintele Consiliului Județean, pe senatori, pe deputați și pe orice om care are funcții alese în municipiu și în județ să se întâlnească. Îi propun primarului Ion Lungu să facă invitații tuturor factorilor de decizie pentru a ne întâlni și a discuta punctual tot ce înseamnă proiectul «Suceava, capitală culturală europeană», extinzând totul și la parteneriate cu Cernăuți, Lvov sau Chișinău. Din păcate, în cele 62 de zile nu s-a întâmplat nimic pe tema proiectului «Suceava, capitală culturală europeană»”, a spus Alexandru Băișanu.
Acesta a dorit să facă și o comparație între ceea ce a reușit ca persoană fizică, prin aducerea la Suceava a două spectacole puse în scenă de actorii Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, evenimente de care au beneficiat peste 1.200 de oameni, și ceea ce nu întreprinde Primăria Suceava, o instituție cu un aparat de câteva sute de persoane.
„În Suceava, anual se cheltuiește un buget de 80-90 de milioane de euro, imaginați-vă ce ar putea face un municipiu cu o asemenea forță financiară comparativ cu mine, o singură persoană care a strâns lângă el o echipă nu foarte numeroasă. Important este ca primăria, în cadrul unei ședințe de Consiliu Local, să facă bugetarea oamenilor care vor munci pentru depunerea acestui proiect. Dacă nu va fi bugetat, evident că nu se va întâmpla nimic. Trebuie aduși și specialiști care au capacitatea de a scrie un astfel de proiect, iar în aceste condiții avem șanse mari pentru a fi preselectați, pentru ca ulterior să intrăm într-o logică normală a câștigării acestui proiect”, a completat Băișanu.

Alexandru Băișanu: Din păcate, în cele 62 de zile nu s-a întâmplat nimic pe tema proiectului ”
Alexandru Băișanu: Din păcate, în cele 62 de zile nu s-a întâmplat nimic pe tema proiectului ”
Cătălin Nechifor: „Autoritatea trebuie exercitată la nivelul Primăriei Suceava, iar dacă domnul Lungu are nevoie de ajutor, să facă o invitație și voi participa la discuții”
Cătălin Nechifor: „Autoritatea trebuie exercitată la nivelul Primăriei Suceava, iar dacă domnul Lungu are nevoie de ajutor, să facă o invitație și voi participa la discuții”

Recomandări

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a implementat proiecte de 34,5 milioane de euro din bani europeni și de la bugetul de stat

Doctorii Cătălin Lulciuc, Alexandra Pușcașu și Mihai Guțu, certificați european ca instructori în tratamentul standardizat al cancerului

CJ Suceava a aprobat asocierea cu Primăria Cajvana pentru construirea unui dispensar nou. Șoldan spune că în alte nouă localități vor fi construite centre medicale zonale

CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare
CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare