Infrastructură

Nechifor și Adomniței au semnat asocierea între Consiliile Județene Suceava și Iași pentru modernizarea a 168 de km de drumuri

Cristian Adomniței și Cătălin Nechifor au semnat ieri, la Palatul Administrativ din Suceava, contractul de asociere între cele două administrații pentru dezvoltarea infrastructurii intrajudețene
Cristian Adomniței și Cătălin Nechifor au semnat ieri, la Palatul Administrativ din Suceava, contractul de asociere între cele două administrații pentru dezvoltarea infrastructurii intrajudețene

Președinții Consiliilor Județene din Suceava și Iași, Cătălin Nechifor, respectiv Cristian Adomniței, au semnat ieri, la Palatul Administrativ din Suceava, contractul de asociere între cele două administrații pentru dezvoltarea infrastructurii intrajudețene. Contractul a fost încheiat în vederea realizării proiectului pentru dezvoltarea infrastructurii de drumuri care asigură conectivitatea cu rețeaua TEN T și includerea acestuia în Planul de Dezvoltare Regională Nord-Est 2014-2020. Proiectul vizează modernizarea a 74,666 de kilometri de drumuri județene în județul Suceava, cu o valoare de 31 de milioane de lei, precum și modernizarea a 94,002 kilometri de drumuri județene în județul Iași, cu o valoare de 48,8 milioane de euro.
În cadrul acestui proiect ar urma să fie modernizate drumurile județene 282, 281 și 281B pe traseul Iași – Gropnița – Coarnele Caprei – Belcești – Scobinți – Lespezi (axa 1) și modernizarea DJ 208 limita județului Iași – Budeni – Dolhasca – DJ 208A Dolhasca – Liteni – Udești – Bosanci – Ipotești – Suceava, DJ 209C Suceava – Moara – Liteni – Zaharești, DJ 209D Liteni – Zaharești – Stroiești – Vâlcele – Costâna – Dărmănești – DN 2 (județul Suceava).
Atât Cătălin Nechifor, cât și Cristian Adomniței au declarat ieri la semnarea contractului că cele două administrații județene, din Suceava și Iași, sunt primele de la nivelul Regiunii de Nord-Est și la nivel național care au semnat o astfel de asociere pentru susținerea și realizarea unui proiect amplu de dezvoltare a infrastructurii. De precizat că de modernizarea acestei axe alternative pentru transport rutier între Iași și Suceava pe drumuri județene vor beneficia aproximativ 120.000 de persoane, din care circa 65.000 de suceveni.
Adomniței: Este cel mai important proiect de infrastructură din Regiunea de Nord-Est
Prezent la Suceava, președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, a ținut să precizeze că modernizarea acestei rute rutiere pe drumuri județene este cel mai important proiect din Regiunea de Nord-Est pentru dezvoltarea infrastructurii. Adomniței, care a venit la Suceava împreună cu mai mulți directori și specialiști din Consiliul Județean Iași, a spus că semnarea acordului de asociere este un moment extrem de important pentru cele două județe. „Din toate cele șase județe ale regiunii nu există un proiect de infrastructură rutieră mai mare sau mai important decât acesta. Și asta mă bucură, pentru că arată pe de o parte seriozitatea demersului, și pe de altă parte arată faptul că cele două administrații județene se preocupă să rezolve problemele cetățenilor”, a spus Cristian Adomniței.
Șeful administrației județene din Iași și-a exprimat convingerea că acest proiect va putea fi promovat pentru finanțare imediat după ce România va semna Acordul Cadru cu Uniunea Europeană pentru exercițiul financiar 2014-2020.
Nechifor precizează că modernizarea acestei axe va asigura legătura pe drumuri județene între Ucraina și Republica Moldova.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a amintit că discuțiile cu privire la promovarea acestui proiect au fost începute cu mult timp în urmă, iar acest demers a fost concretizat prin semnarea acordului de asociere între cele două administrații județene. „Am considerat cu domnul Adomniței că pentru Suceava și Iași singurul proiect major consistent și palpabil care să aibă șansă să fie finanțat și care să și rezolve anumite nevoi speciale este axa rutieră pe alternativa de drumuri județene între municipiile Iași și Suceava”, a spus Nechifor. El a subliniat faptul că prin modernizarea acestei axe rutiere se realizează și o legătură pe drumuri județene între punctele de frontieră Siret și Ungheni, cu Ucraina, respectiv Republica Moldova.
„Pe de altă parte, ambele sectoare de drum propuse din județele Iași și Suceava sunt sectoare executate în trecut, proiectate prin anii ’70, și care s-au făcut la acel moment ținând cont de nevoia de încărcare a traficului existent la acea vreme. Atunci era vorba de un tonaj de 7-8 tone pe osie, iar acum nevoia de transport s-a dezvoltat foarte mult și avem situații în care încărcătura pe osie depășește și 20 de tone”, a mai declarat președintele CJ Suceava. Nechifor a spus că își dorește ca acest proiect să fie finalizat cât mai repede posibil, remarcând faptul că Suceava și Iași sunt primele județene din Regiunea de Nord-Est care au semnat un astfel acord de asociere pentru promovarea unui proiect amplu de modernizarea infrastructurii de drumuri județene.

Nechifor și Adomniței au semnat asocierea între Consiliile Județene Suceava și Iași pentru modernizarea a 168 de km de drumuri
Nechifor și Adomniței au semnat asocierea între Consiliile Județene Suceava și Iași pentru modernizarea a 168 de km de drumuri
Cristian Adomniței și Cătălin Nechifor au semnat ieri, la Palatul Administrativ din Suceava, contractul de asociere între cele două administrații pentru dezvoltarea infrastructurii intrajudețene
Cristian Adomniței și Cătălin Nechifor au semnat ieri, la Palatul Administrativ din Suceava, contractul de asociere între cele două administrații pentru dezvoltarea infrastructurii intrajudețene

Recomandări

Modernizarea Drumului Talienilor din Mălini a fost finalizată. Șoldan: „Acest drum înseamnă turism, dezvoltare și o legătură rutieră sigură prin munți”

CJ Suceava a modernizat încă două tronsoane de drumuri, în Voitinel și Șaru Dornei, care nu au mai fost asfaltate de mai mulți ani

Șoldan anunță începerea lucrărilor de refacere a rețelelor de electricitate și a drumurilor județene din localitățile afectate de inundații

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului