Planuri

Nechifor și-a stabilit obiectivele pentru Parlamentul European

Europarlamentarul sucevean Cătălin Nechifor a anunțat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că și-a stabilit cinci obiective pe care le va avea de îndeplinit în calitatea sa de membru al Parlamentului European. Nechifor a spus că pe primul loc se situează inițierea în cadrul Parlamentul European a demersurilor pentru ca Suceava să fie declarată Capitală Culturală Europeană, apreciind că acest lucru ar putea fi posibil în unul dintre anii 2012 sau 2013.
„Sper să reușesc acest lucru, și mizez în acest demers pe sprijinul tuturor europarlamentarilor României. Procedura nu va fi simplă, însă dacă acest proiect va deveni realitate, județul Suceava va avea de câștigat extrem de mult”, a subliniat Cătălin Nechifor.
El a adăugat că următoarele obiective proprii sunt susținerea introducerii pensiei minime și a salariului minim european. De asemenea, pe lista de priorități a lui Cătălin Nechifor se va afla și crearea unui parteneriat cu toate primăriile din județul Suceava, în vederea accesării de fonduri europene.
„Până în prezent, absorbția fondurilor este aproape zero. Și vreau ca împreună cu primăriile să facem acest parteneriat, astfel încât să putem atrage cât mai multe fonduri pentru dezvoltarea localităților din județ”, a spus europarlamentarul sucevean.
Nu în ultimul rând, el a precizat că cel mai greu obiectiv pe care și-l propune va fi renegocierea capitolului „agricultură” pentru România. Nechifor a subliniat că acest lucru ar putea fi totuși posibil, în condițiile în care un demers asemănător al Poloniei s-a finalizat în mod pozitiv pentru această țară.
„40% dintre români locuiesc în mediul rural, și din acest motiv voi face tot posibilul pentru a încerca renegocierea capitolului de agricultură”, a declarat Cătălin Nechifor.
El a adăugat că pe perioada mandatului său va face tot posibilul pentru a promova județul Suceava în Europa.

Recomandări

Elevă a Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre

Elevă Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre
Elevă Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea are interdicție de intrare în Ucraina și spune că a fost tratat umilitor la granița cu țara vecină

Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”
Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN COMUNA BOTOȘANA