Deputatul PSD Cătălin Nechifor a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că va dona indemnizația rezultată în perioada protestului parlamentar la SMURD, el precizând că analizează ș varianta de a ajuta, pe chestiuni punctuale, școlile sau grădinițele din colegiul său.
„Voi dona indemnizația la SMURD, dar iau în calcul și ajutarea cu sume de bani, pe chestiuni punctuale, a școlilor și a grădinițelor din colegiu”, a spus Nechifor.
Deputatul PSD Victor Ponta a anunțat, miercuri, în plen, inițierea de către USL a unui protest parlamentar, arătând că reprezentanții PSD și PNL vor fi prezenți în orele de program la Camera Deputaților, dar nu vor participa la lucrările acestui for legislativ.
Președintele PSD a precizat, luni, pentru MEDIAFAX, că parlamentarii opoziției își vor încasa, pe durata protestului USL, indemnizațiile de bază, pe care nu le pot refuza, însă le vor dona unor fundații.