Europarlamentarul PSD Cătălin Nechifor consideră că programul de guvernare în domeniul agriculturii lansat ieri de către PD-L nu reprezintă decât „un upgrade” la programul prezentat de Alianța D.A. (PNL – PD) la alegerile parlamentare din anul 2004. Afirmația a fost făcută după ce a participat la prezentarea programului pe agricultură al democrat-liberalilor, eveniment care s-a desfășurat la Suceava, în sala mare a Casei de Cultură. După ce s-a așezat în zona rezervată presei, Cătălin Nechifor a fost „luat în primire” de organizatori, aceștia oferindu-i o eșarfă portocalie și un pix cu PD-L. Nechifor a refuzat eșarfa, însă a primit pixul. „Era firesc să asist la această întâlnire. Încă nu a început campania electorală, ședința era publică și am vrut să aflu și eu care este programul pentru agricultură al celor de la PD-L”, a declarat Nechifor, care ocupă și funcția de prim-vicepreședinte al PSD Suceava. După întâlnirea democrat-liberalilor, Cătălin Nechifor a precizat că programul prezentat de aceștia nu reprezintă decât „un upgrade” al celui din 2004 al Alianței D.A. și, mai mult, o parte dintre obiectivele PD-L nu țin cont de prevederile Comisiei Europene. „Este vorba despre renta viageră. Programul lor încalcă prevederile Comisiei Europene. Înainte au propus acordarea a 50 de euro ca rentă viageră, acum au crescut suma la 100 de euro”, a subliniat europarlamentarul PSD.
El a mai spus că ședința de la Suceava a celor de la PD-L a fost cât se poate de „caraghioasă” și s-a asemănat cu o piesă de teatru care ar putea avea numele „Frumosul din pădurea adormită”.
„O piesă cu Theodor Stolojan, care a adormit în anul 2004 și s-a trezit în 2008 că a fost propus premier. Ei au uitat însă că partidul lor a fost la guvernare aproape trei ani, iar acum au prezentat numai realizările și au uitat să menționeze greșelile făcute alături, cot la cot, cu cei din PNL”, a declarat Cătălin Nechifor.





