Perspective

Nechifor prevede disfuncționalități în munca administrativă în 2014 din cauza campaniilor electorale

2013 a fost un an bun din punct de vedere financiar la Consiliul Județean. Este concluzia trasă de șeful administrației județene, Cătălin Nechifor, luni, în cadrul unei conferință de presă. Nechifor susține că, deși anul care stă să se încheie nu a fost deloc simplu, administrația județeană a reușit să treacă peste toate dificultățile. El a precizat că Guvernul a alocat acum, pe final de an, județului Suceava 50 de miliarde de lei vechi pentru deszăpezire.
„Am discutat la telefon cu toți primarii pentru a vedea care sunt sumele de care au nevoie, mai puțin cu primarul de Slatina, cu care nu am reușit să dialogăm. Am asigurat sumele necesare astfel încât iarna să nu ne ia prin surprindere”, a menționat Nechifor.
Anul 2014 este văzut de președintele Consiliului Județean ca un an agitat, ținând cont că vor fi două runde de alegeri, europarlamentare și prezidențiale. Nechifor se așteaptă la disfuncționalități în munca administrativă.
„Avem două runde alegeri și asta înseamnă că în munca noastră administrativă vor exista anumite disfuncționalități inerente, nu din partea noastră, pentru că ne-am propus ca în 2014 să continuăm munca începută la preluarea mandatului. Sincer ar fi fost mai bine dacă în 2014 nu ar fi fost aceste două campanii electorale. România, la nivel macroeconomic, s-a așezat pe un parcurs de creștere și am văzut inclusiv puncte de vedere reliefate de organisme de specialitate internaționale care arată creșterea economică. Bătălia politică ar putea influența anumiți indicatori și sper să avem puterea să trecem fără prea mult scandal politic peste aceste două confruntări electorale”, a spus Nechifor.
Cătălin Nechifor a ținut să le mulțumească consilierilor județeni pentru colaborare, apreciind atmosfera corectă din deliberativul județean. De altfel, Nechifor le-a oferit aleșilor județeni o șampanie la restaurantul Gloria.

Recomandări

CJ Suceava a modernizat încă două tronsoane de drumuri, în Voitinel și Șaru Dornei, care nu au mai fost asfaltate de mai mulți ani

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Centrul Cultural „Sofia Vicoveanca” a găzduit ultimul spectacol aniversar al Caravanei „10 pentru folclor”