Nechifor: O decizie cu privire la USL la Suceava se va lua după discuțiile cu colegii din USD și PNL

Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, Cătălin Nechifor

Președintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat marți seară, după ce liberalii au decis să iasă de la guvernare, că o decizie cu privire la viitorul USL în județul Suceava va fi luată după discuții „cu colegii din USD și PNL”. Nechifor a precizat că zilele următoare va avea discuții atât cu primarii suceveni din USD și din PNL, precum și cu liderii politici locali. „Vom decide împreună care este cea mai bună soluție pentru dezvoltarea județului Suceava. Eu nu mi-am schimbat părerile, dar trebuie să mă consult și cu colegii din USD și PNL”, a spus Nechifor. Liderul social-democraților suceveni a subliniat că se va încerca găsirea soluțiilor pentru a dezvolta județul Suceava în conformitate cu așteptările sucevenilor care au votat în 2012.
Întrebat despre decizia PNL de a ieși de la guvernare, Cătălin Nechifor a spus că „noaptea este un sfetnic bun”.

Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Gheorghe Șoldan va face parte din echipa de negociere pentru noua guvernare a liderului interimar al PSD, Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu îl vrea pe Gheorghe Șoldan în echipa de negociere pentru noua guvernare

Sorin Grindeanu il vrea pe Gheorghe Soldan in echipa de negociere pentru noua guvernare

Conducerea PNL Suceava a inițiat procedura de excludere a primarului Bogdan Loghin și a numit o nouă conducere la Rădăuți

Mesaje de forță pentru susținerea lui Crin Antonescu, transmise de liderii PNL și PSD Suceava: „Este singurul președinte de care România are nevoie și care va continua dezvoltarea țării”