Politic

Nechifor le spune angajaților CJ să reziste până când USL vine la putere



Cătălin Nechifor: „Rezistați că venim!”
Cătălin Nechifor: „Rezistați că venim!”

Președintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a precizat că are informații potrivit cărora în Consiliul Județean Suceava a început o „mare vânzoleală”, angajații acestei instituții, condusă de liderul PD-L Gheorghe Flutur, începând să strângă anumite acte și să facă ordine prin calculatoare. Nechifor susține că din informațiile pe care le are, o situație asemănătoare este și la Primăria Suceava. El a ținut să-i liniștească pe angajații Consiliului Județean Suceava, spunându-le că nu are nimic cu funcționarii publici și cu angajații simpli.
Nechifor a declarat: „Nu avem nimic cu acești oameni, care își fac datoria. Sunt angajați pe care îi cunosc foarte bine și pe care îi respect, oameni cu care am lucrat ani la rând. Știm că de foarte multe ori au fost puși într-un mod abuziv să facă anumite lucruri, inclusiv politice, chiar dacă foarte mulți dintre cei care lucrează în Consiliul Județean și în primărie sunt persoane apolitice sau funcționari publici”. Liderul PSD Suceava a spus că mesajul pe care îl transmite angajaților CJ Suceava este: „Rezistați că venim!”.
Nechifor promite un audit financiar la contractul pentru întreținerea drumurilor
Cătălin Nechifor a arătat că, după ce va câștiga alegerile pentru șefia Consiliului Județean, una dintre primele măsuri pe care le va lua va fi începerea unui audit financiar la contractul semnat cu firma Transporturi Auto SA Botoșani, pentru întreținerea drumurilor județene.
„Gheorghe Flutur i-a dat pe tavă acestui individ politic, Conțac, întreaga structură de drumuri județene pentru a fi întreținută, și pentru a interveni inclusiv în condiții de iarnă, la niște prețuri despre care știm în acest moment că sunt foarte mari, dar vom verifica punct cu punct”, a spus Nechifor.
El a arătat că este convins că auditul financiar care fi efectuat în această problemă va scoate la iveală „nereguli foarte grave”. Nechifor a arătat că prin acordarea acestui contract firmei din Botoșani, cea mai mare parte a angajaților firmei Consiliului Județean, SC Drumuri și Poduri SA, au rămas fără un loc de muncă.
PSD pregătește o nouă strategie de dezvoltare a județului
Liderul PSD Suceava a mai spus că, după prezentarea ultimelor sondaje de opinie, în viitoarea campanie electorală vor exista doar două forțe politice, USL și „restul lumii”, din această ultimă categorie făcând parte PD-L, PP-DD, UNPR, PRM, PNG, UDMR și celelalte partide „pe care Traian Băsescu va încerca să le coaguleze alături de domnia sa”.
„Lupta politică va însemna să-i convingem pe suceveni și pe românii că USL are soluții și la Suceava și în toată țara. Pentru Suceava am anunțat că lucrăm la o strategie de dezvoltare a județului, documentul este aproape finalizat, iar în perioada următoare va fi lansat public”, a spus Nechifor.
El a arătat că turismul ocupă un loc important în această strategie, PSD având ca intenție dezvoltarea activității turistice și în afara perioadelor de Paște, Crăciun sau de Anul Nou. „Acest lucru nu se poate face doar cu festivități, festivaluri și doar cu promovare. Mai trebuie și investiții și infrastructură”, a explicat liderul PSD Suceava. El a mai adăugat că va susține dezvoltarea agriculturii, adăugând că actualul președinte al CJ Suceava, Gheorghe Flutur, nu a sprijinit acest domeniu de activitate. „«Produs în Bucovina» înseamnă la acest moment o chestiune legată de cârnații trandafir, de cabanoși și atât. Gheorghe Flutur nu a făcut nici măcar o singură dată o întâlnire între producătorii agricoli și marii procesatori care distribuie un produs finit din produse agricole. Au fost doar festivități”, este de părere Nechifor. Nu în ultimul rând, el a declarat că vrea să rezolve problema construcției gropilor de gunoi ecologice, despre care spune că este „una dintre marile nereușite ale lui Gheorghe Flutur”.
Liderul PSD Suceava a spus că are o relație bună cu președintele Parlamentului European
Liderul PSD Suceava a mai spus că un aspect important din strategia județului va fi „relația cu Bruxelles-ul”. „Până acum, în afară de faptul că s-a vorbit, nu s-a făcut nimic în acest sens. Fără lipsă de modestie, am o relație foarte apropiată cu actual președinte al Parlamentului European, Martin Schulz, care mi-a fost șef în perioada mandatului de europarlamentar. Dumnealui va avea mandatul până în 2014 și vreau să spun că voi profita în cel mai corect și frumos mod de această relație personală pe care o am cu domnul Martin Schulz”, a declarat Nechifor.
Nu în ultimul rând, el a mai criticat faptul că actuala conducere a CJ Suceava nu a mai făcut nimic în problema modernizării drumurilor cuprinse în Programul Național de Dezvoltare a Infrastructurii.



Recomandări

Mesajul prefectului Andronachi în a șaptea zi de după inundații: „Cu Dumnezeu alături, cu sufletul unit și cu oameni care nu se lasă, vom trece peste această încercare”

Mesajul prefectului Andronachi în a 7-a zi de după inundații: „Cu Dumnezeu alături, cu sufletul unit și cu oameni care nu se lasă, vom trece peste această încercare”
Mesajul prefectului Andronachi în a 7-a zi de după inundații: „Cu Dumnezeu alături, cu sufletul unit și cu oameni care nu se lasă, vom trece peste această încercare”

Liderul PSD, Sorin Grindeanu: „Prima tranșă de ajutoare pentru sinistrați este un pas necesar, dar insuficient”

Sorin Grindeanu spune că este în permanentă legătură cu Gheorghe Șoldan despre situația din zonele calamitate din județul Suceava
Sorin Grindeanu spune că este în permanentă legătură cu Gheorghe Șoldan despre situația din zonele calamitate din județul Suceava

Șoldan salută solidaritatea CJ Galați, care a alocat un milion de lei pentru sinistrații din județul Suceava

Șoldan salută solidaritatea CJ Galați, care a alocat un milion de lei pentru sinistrații din județul Suceava
Șoldan salută solidaritatea CJ Galați, care a alocat un milion de lei pentru sinistrații din județul Suceava