Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunțat că în cursul acestui an, Guvernul României a alocat o sumă de aproape 13,87 milioane de lei (138,7 miliarde de lei vechi) pentru continuarea lucrărilor la investițiile realizate prin proiectele de drumuri, rețele de apă și canalizare și stații de epurare. Nechifor a făcut aceste precizări ca răspuns la acuzațiile aduse la sfârșitul săptămânii trecute de unii lideri ai PDL, cu privire la blocarea de către actualul Guvern a mai multor investiții din județul Suceava. „Se confirmă ce au spus cei de la PDL. Da, am mai tăiat din investiții. Mai precis, din ceea ce era de făcut am mai tăiat, pentru că în acest an s-au alocat 138 de miliarde de lei vechi pentru proiectele depuse de-a lungul timpului”, a spus Nechifor.
El a arătat că valoarea investițiilor pentru proiectele din județul Suceava depuse începând cu anul 1997 și până în prezent se ridică la suma de 177 milioane de lei. „Practic doar în acest an am alocat 14% din sumă”, a subliniat șeful administrației județene. Cătălin Nechifor a declarat că din totalul sumei de 177 de milioane de lei, din 1997 și până în prezent s-au alocat circa 112 milioane de lei.
Nechifor a declarat că în cursul anului trecut, pentru proiectele de apă și canalizare „guvernarea care a fost până prin mai nu a alocat nimic, pentru că au fost prea ocupați cu schimbările de prim-miniștri. Nu au dat nimic până am venit noi. Dar noi am dat anul trecut doar pe componenta de apă și canal aproximativ patru milioane de lei. Deci am mai tăiat din investițiile aflate în derulare și vreau să mulțumesc Guvernului”.
El a arătat că în județ sunt investiții cu un grad mare de realizare, acestea având prioritate la finanțare.
Președintele CJ Suceava a explicat că suma de 13,87 milioane de lei alocată de Guvern pentru investiții acoperă necesarul de fonduri pentru perioada de toamnă, în vederea achitării contravalorii lucrărilor executate de constructori.