Demersuri

Nechifor insistă ca agricultorii să se asocieze pentru o promovare mai bună a produselor sucevene



Cătălin Nechifor: „Din păcate, nu regăsim produsul nostru sucevean în piețe, nu îl regăsim în magazinele mari și în hipermarketuri”
Cătălin Nechifor: „Din păcate, nu regăsim produsul nostru sucevean în piețe, nu îl regăsim în magazinele mari și în hipermarketuri”

Președintele Consiliului JudețeanSuceava, Cătălin Nechifor, i-a îndemnat pe agricultorii suceveni să se asocieze pentru a reuși să se impună pe piața produselor agricole. Nechifor a participat duminică, 15 decembrie a.c., la ședința Consiliului Consultativ în Agricultură, organizat în sala de ședințe a Direcției pentru Agricultură a Județului Suceava, unul dintre subiectele principale ale acestei întâlniri fiind cel legat de avantajele înființării unui parc agricol în județul Suceava. La ședință au fost prezenți peste 150 de fermieri suceveni, precum și șeful Direcției pentru Agricultură a Județului Suceava, Vasile Schipor, directorul Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură Suceava, Eugen Mogoș, directorul Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor, Vasile Costan și directorul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Suceava, Mihai Liviu Moraru.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, a ținut să precizeze că în condițiile în care România s-a confruntat cu efectele crizei financiare, singura soluțiepentru agricultori este de a se asocia în vederea înființării unei structuri comune, care să aibă ca obiective câștigarea unei nișe pe piața produselor agricole.
„Vreau să vă spun că în ceea ce înseamnă activitatea Consiliului Județean Suceava, componenta de agricultură nu este una foarte importantă, nu este principalul domeniu de activitate al acestei instituții. Și din acest motiv avem instituții, de aceasta avem și anumite filosofii care țin de legislație, care încearcă să ajute o construcție mai puternică. Însă tonul, vă rog să îl dați dumneavoastră, pentru că sunteți cei care puteți să spuneți cel mai bine ceea ce vă doare, care sunt nevoile, care sunt dificultățile și în felul acesta să putem găsi soluții împreună”, le-a transmis Cătălin Nechifor agricultorilor suceveni.
El a spus că în proiectul pentru înființarea unui parc agricol, Consiliul Județean Suceava vrea să devină partenerul agricultorilor, astfel încât aceștia să aibă alături o administrație publică puternică. Nechifor a subliniat că prin intermediul acestui demers de asociere trebuie să fie reprezentată fiecare ramură a agriculturii.
„În acest plan strategic care înseamnă, de fapt, înființarea unui parc agricol la nivel de Suceava, trebuie să avem fiecare locul nostru, evident cei care doresc. Și vreau să vă spun deschis că nu are sens să pierdem timpul cu cei care nu-și doresc un astfel de proiect”, a arătat președintele CJ Suceava.
Noul parc agricol ar trebui să aibă un departament distinct pentru marketing
Cătălin Nechifor a explicat că ideea de parc agricol se bazează în primul rând pe un teren, pe clădiri și birouri, dar și pe disponibilitatea de a fi găsite soluții comune în vederea dezvoltării acestui concept.
„Avem în același timp nevoie ca fiecare dintre dumneavoastră să puteți să ne furnizați ceea ce doriți să se întâmple în agricultura suceveană, unde sunt riscurile majore, unde sunt cele mai mari greșeli care sunt făcute, cele mai mari dificultăți pe care le întâlniți în activitatea dumneavoastră, ca în felul acesta să putem să le contracarăm, în felul acesta să ne putem apăra împreună”, a spus Nechifor.
El a mai adăugat că noul parc agricol ar trebui să includă și o structură de marketing, pentru promovarea produselor agricole din județul Sucava. „Din păcate, și vă spun cu regret, nu regăsim produsul nostru sucevean în piețe, nu îl regăsim în magazinele mari, în hipermarketuri, așa cum trebuie promovat. Cred că această componentă e mult mai ușor de făcut în comun. Este foarte dificil ca fiecare antreprenor din agricultură să-și facă o divizie, un serviciu, un birou cu o persoană specializată pe marketing. Cred că o structură de marketing în cadrul acestui parc agricol poate să ne ajute pe toți”, consideră Cătălin Nechifor, care a mai spus că acest nou parc ar putea să devină o placă turnantă a agriculturii sucevene.