Apreciere

Nechifor îl consideră pe premierul Boc „practic demis de PD-L”



Președintele Organizației Județene Suceava a PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, îl consideră pe premierul Emil Boc, „demis de facto de PD-L în prezența președintelui Traian Băsescu”, condiții în care apreciază că Executivul pe care îl conduce nu ar avea dreptul să-și asume răspunderea pe Codul Muncii.
Potrivit unui comunicat de presă remis luni de liderul PSD Suceava, Guvernul ar trebui să se limiteze doar la gestionarea problemelor curente deoarece nu se mai bucură nici măcar de încrederea propriului partid, PD-L.
„În acest moment, premierul Boc a fost practic demis de PD-L, în prezența președintelui Traian Băsescu, care a luat act de lipsa de susținere a premierului. Prin urmare, Guvernul nu ar mai putea să emită ordonanțe de urgență, nici să își asume răspunderea în fața Parlamentului, prerogativele fiind limitate la gestionarea problemelor curente”, afirmă Nechifor.
În opinia acestuia, cariera politică a lui Emil Boc, „acest veritabil Hopa Mitică al politicii românești” se apropie de final deoarece „se pare că nu mai are susținerea colegilor de partid, după ce susținerea românilor a fost pierdută de mult timp”.
Reacția deputatului Cătălin Nechifor a venit după ce premierul Emil Boc a anunțat că liderii coaliției de guvernare propun asumarea răspunderii Guvernului în Parlament pe Codul Muncii, precizând că în perioada următoare vor avea loc consultări și cu grupurile parlamentare