Prim-vicepreședintele PSD Suceava, europarlamentarul Cătălin Nechifor, îi cere președintelui PD-L al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, să nu mai discrimineze zona Fălticeni și să promoveze proiecte pentru cei aproximativ 200.000 de suceveni care locuiesc acolo. Nechifor constată „o aplecare foarte exagerată, nefirească” a liderilor democrat- liberali suceveni către ceea ce înseamnă Bucovina și neglijarea zonei Fălticeni, care nu a făcut parte din Bucovina.
Prim-vicepreședintele PSD Suceava nu contestă valoarea brandului turistic Bucovina, însă consideră că brand turistic poate fi în egală măsură și „Nada Florilor”.
„Cred foarte mult că Probota poate să facă cu cinste oricând față unei provocări în ceea ce privește viața monahală din Bucovina. Cred că, în ciuda faptului că în zona Fălticeni domnul Flutur și PD-L nu au obținut voturi așa cum și-au dorit, obligația lor este de a sigura echidistant sprijin financiar și logistic din partea Consiliului Județean pentru cei care trăiesc în această zonă a Sucevei, care nu a făcut parte din Bucovina. Trăiesc acolo circa 200.000 de cetățeni suceveni care au dreptul la dezvoltare egal cu cei care-l au locuitorii din Vatra Dornei, Gura Humorului, Suceava sau Siret”, a spus Nechifor.
„Îi transmit domnului Flutur să-și repoziționeze deschiderea către zona Fălticeni” Liderul social democrat a arătat că noua conducere a Consiliului Județean promovează numai proiecte în care apare brandul Bucovina, precum „Bucovina- Athosul din Carpați”, „Inima Bucovinei” sau „Poarta bucovineană” și nu a identificat nici un proiect de dezvoltare pentru zona Fălticeni.
„Îi transmit domnului Flutur să-și repoziționeze deschiderea către zona Fălticeni, pentru că județul Suceava este un județ unitar. Avem foarte multe valori pe care le partajăm și nu trebuie neglijate nici una din ele”, a mai spus Nechifor.
Supărare
Nechifor îi cere lui Flutur să nu mai discrimineze zona Fălticeni






