Alegeri

Nechifor este vicepreședinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est



Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a fost ales în funcția de vicepreședinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regionale Nord-Est
Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a fost ales în funcția de vicepreședinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regionale Nord-Est

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a fost ales în funcția de vicepreședinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regionale Nord-Est (CDRNE). Alegerile pentru stabilirea noii conduceri a CDRNE a avut loc la mijlocul acestei săptămâni la Bacău. Potrivit unui comunicat al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, directorul general al acestei instituții i-a prezentat în debutul discuțiilor pe noii membri ai Consiliului, aceștia având rolul de a-și alege noua conducere. Cu votul tuturor membrilor prezenți, președinția CDR Nord-Est va fi asigurată pentru o perioadă de un an de către șeful administrației județene din Botoșani, Florin Țurcanu, iar vicepreședinte va fi Cătălin Nechifor, președintele Consiliului Județean Suceava.
„Fiind prima reuniune a Consiliului în formula stabilită de alegerile locale din iunie 2012, a fost și o oportunitate de a ne cunoaște mai bine; membrii de tradiție și-au împărtășit experiențele anterioare în colaborarea cu organizația noastră, iar participanții mai noi au avut ocazia să ne cunoască mai îndeaproape activitatea. Preocuparea de a asigura un grad înalt de absorbție a fondurilor europene, dar și dorința de a colabora în vederea dezvoltării socio-economice a întregii regiuni a fost reiterată de conducerea nou aleasă și de toți participanții în aceeași măsură”, a precizat directorul general al ADR Nord-Est, Constantin Apostol.
Reamintim că județul Suceava a deținut președinția Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est începând din anul 2008, când în această funcție a fost ales fostul șef al administrației județene sucevene, Gheorghe Flutur.